Începe cea de-a XXXII-a ediţie a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”

În perioada 27-29 iunie 2014, în Parcul Copou din Iaşi, va avea loc cea de-a XXXII-a ediţie a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000”. Scopul manifestării îl constituie cunoaşterea şi promovarea ceramicii tradiţionale din cele mai importante centre de olărit din ţară, având ca invitaţi meşteri olari din Republica Moldova şi Ucraina.

 

„Ajuns la ediţia a XXXII-a, Târgul naţional de ceramică <<Cucuteni 5000>> ne aduce şi în acest an mai aproape marile centre de olărit din ţară, dar şi din Republica Moldova şi Ucraina. Ca de fiecare dată, sunt găzduiţi în Parcul Copou, cei mai talentaţi meşteri olari, păstrători ai vechii tradiţii, adevăraţi artişti, care, prin creaţiile lor, nu ne lasă să uităm valoarea inestimabilă a acestui vechi meşteşug”, a declarat dl. Cristian Adomniței, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi.

Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Judeţean Iaşi, Primăria Municipiului Iaşi, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Iaşi şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Iaşi.

La ediţia din acest an vor fi prezenţi meşteri din: Bistriţa; Cătămărăşti Deal şi Dorohoi – Botoşani, Codlea – Braşov; Braniştea – Galaţi; Cârţa, Corund şi Miercurea Ciuc – Harghita; Schitu Stavnic – Voineşti, Iaşi; Baia Mare – Maramureş; Şişeşti – Mehedinţi; Româna-Balş şi Vădastra – Olt; Marginea – Suceava; Măldăeni – Teleorman, Horezu, Lungeşti şi Vlădeşti – Vâlcea; Chişinău şi Drochia – Republica Moldova şi Cernăuţi – Ucraina.

 

Ediţia a XXXII-a a Târgului naţional de ceramică „CUCUTENI 5000” se va  desfăşura după următorul program:

 

Vineri, 27 iunie

– ora 11.30 – deschiderea oficială a Târgului;

– orele 12.00 – 22.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Sâmbătă, 28 iunie

– orele 8.00 – 22.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

Duminică, 29 iunie

– orele 8.00 – 21.00 – desfacerea şi prezentarea produselor;

– ora 21.00 – închiderea Târgului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here