Incendiul din Bamboo. ​​Cătălin Botezatu, fost acţionar şi bun prieten al patronului, face lămuriri cu privire la neregulile clubului

Cătălin Botezatu, fost acţionar al firmei care operează clubul Bamboo şi bun prieten cu patronul localului, italianul Joshua Castellano, a declarat pentru Antena 3 că nu au existat nereguli atât de mari încât să fie justificată închiderea clubului, catalogând informaţiile vehiculate drept eronate. 

 

„Din păcate, informaţiile sunt puţin eronate, pentru că lucrurile nu au stat aşa. În primul rând, pentru cine nu ştie, clubul Bamboo este locaţia cu cele mai multe şi cele mai largi uşi de evacuare, mai mult decât am fi avut nevoie. Evacuarea s-a făcut în şapte minute şi jumătate de către personalul clubului, care este instruit în fiecare lună pentru un astfel de eveniment. ISU ne-a impus nişte restricţii, nişte lucruri care ne-au costat aproape peste 100.000 de euro şi bineînţeles că a început un fel de reconstrucţie, astfel încât să nu punem în pericol oamenii. Noi am făcut tot ce se putea face din momentul în care s-a întâmplat tragedia de la Colectiv, nimeni nu ne poate imputa că nu existau ieşiri de urgenţă“, a explicat Botezatu. Declaraţiile designerului vin după ce reprezentanţii ISU au anunţat că localul nu avea autorizaţie de securitate la incendiu şi a primit trei amenzi în ultimele 18 luni pentru exploatare necorespunzătoare a instalaţiei electrice şi pentru blocarea căilor de evacuare. 

 

„Dacă erau nişte nereguli atât de mari, clubul era închis“

Întrebat cum îşi explică amenzile din ultimele luni, Botezatu a replicat: „Nici măcar nu se pune problema, căile de evacuare erau semnalizate. Cred că aveam sute de semnalizări din acelea verzi cu ieşire de urgenţă, aveam hidranţi, sute de extinctoare. Sunt foarte multe poveşti. Am văzut la televizor că au spus că s-au aruncat de la etaj. Clubul Bamboo nu are etaj. S-au aruncat în lac. Nu există lac acolo, este o mlaştină de 10 centimetri acoperită de încă 10 centimetri de zăpadă. S-au aruncat în piscină. Piscina este goală. Sunt nişte aberaţii.“

 

Întrebat ce poate spune despre autorizaţia de funcţionare, Cătălin Botezatu a susţinut că toate documentele erau în regulă. „La orice astfel de local, în fiecare lună apar noi cereri, noi reglementări. În fiecare lună ni se cere ceva. În ceea ce priveşte documentele, acestea vor fi depuse şi o să vedeţi că nu sunt nereguli. Nu poţi să funcţionezi, un club care se află în top 10 cluburi în lume nu putea funcţiona pur şi simplu aşa. Dacă existau mici nereguli, ni se aduceau la cunoştinţă şi se remediau imediat. Nu îţi permiţi la un astfel de nivel să mergi mai departe. Sau dacă erau nişte nereguli atât de mari, clubul era închis. Nu te lasă nimeni, că eşti tu Bamboo, să mergi mai departe dacă ai nereguli foarte mari. După tragedia de la Colectiv s-au investit peste 100.000 euro în noi materiale de protecţie împotriva incendiilor“, a subliniat Botezatu, arătând că localul nu avea asigurare.

Botezatu susţine că personalul se asigura că oamenii nu fumează în interior

Botezatu afirmă că incendiul a pornit „de undeva din stânga barului, un hol care face legătura cu un alt spaţiu.“ Chestionat cu privire la declaraţiile mai multor martori ai incendiului care au afirmat că în club s-a fumat peste tot, designerul a precizat că personalul împiedica astfel de situaţii şi există zone special amenajate pentru fumători. „Dacă la noi în club cineva îşi aprinde ţigara, toţi bodyguarzii merg la ei sau sunt semnalizaţi cu lasere să stingă ţigările. Există zone în care se fumează şi lume merge la fumat“, a afirmat designerul. 

 

Totodată, Botezatu nu exclude posibilitatea ca incendiul să fi fost planificat. Designerul a făcut o acuzaţie similară şi în 2005, când clubul a ars din temelii, fiind ulterior reconstruit. „Să nu vă închipuiţi că Bamboo avea numai prieteni, are şi duşmani. E unul din primele zece cluburi din lume, e firesc să existe şi invidii“, a spus Botezatu. El a refuzat să confirme daca mai este acţionar la firmă, limitându-se la a spune doar că este „unul dintre oamenii care ţin la acest club.“

 

Pe de altă parte, Botezatu a eliminat varianta incendiului provocat pentru a încasa asigurarea pentru club: „Nu există o asigurare pentru club pentru că o asemenea asigurare costă enorm.“ 

 

Un incendiu puternic a izbucnit sâmbătă dimineaţă la clubul Bamboo din Capitală, ca urmare 41 de persoane fiind rănite, iar clădirea distrusă în totalitate. Până în acest moment, nu se cunosc cauzele incendiului, nici dacă în interior au rămas persoane blocate. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis dosar penal pentru distrugere. Reprezentanţii ISU spun că localul nu avea autorizaţie de securitate la incendiu.

Sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here