Incendiu puternic la o mănăstire din Tulcea. Două chilii au ars din temelii: pompierii s-au luptat cu flăcările trei ore

A fost panica marţi la o mănăstire din comună Murighiol, judeţul Tulcea.

Acoperişul a doua chilii a fost cuprins de flăcări, iar oamenii care munceau la sfântul lăcaş au dat imediat alarma. Curajoşi, unii dintre ei au sărit prin foc, pentru a salva bunurile dinăuntru. Se pare că incendiul a pornit de la un coş de fum înfundat.

Câţiva muncitori se aflau ieri în curtea mănăstirii Halmyris din comună tulceană Murighiol. Aceştia au văzut dintr-o dată cum două chilii, construite din lemn, sunt cuprinse de flăcări.

Muncitor: „A luat foc acoperişul. Noi am văzut de acolo de la mănăstire, lucrăm aici la biserică. Am văzut că ieşea fum. S-a extins foarte repede! Este clădirea din lemn.”

Oamenii n-au mai stat pe gânduri şi-au sărit să salveze din bunurile aflate înăuntru.

Din fericire, niciun călugăr nu se afla atunci în încăperile cuprinse de flăcări.

Stareţul mănăstirii Halmyris: „Cred că de la centrală cu lemne a luat foc. Am reuşit să salvăm câteva cărţi, ce am avut pe acolo puse, nişte lenjerii, nişte treburi d-astea de casă.”

Pompierii veniţi cu mai multe autospeciale cu apă şi spumă au fost ajutaţi şi de voluntarii din comună Murighiol.

Comandant Ştefan Pampu, ISU Delta Tulcea: „Incendiul se manifestă cu flacăra deschisă în proporţie de 80% la clădire cu posibilităţi de propagare la clădirea învecinată. Nu a fost cazul de aşa ceva.”

După mai bine de 3 ore, vâlvătaia a fost stinsă. Cei care locuiau în acele chilii, s-au mutat în alte camere, până când ale lor lor vor fi renovate.

Se pare că incendiul ar fi pornit de la un coş de fum înfundat, însă pompierii au început o anchetă, ca să clarifice cauza.

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here