Incendiu la bordul unui tren Eurostar, în Franța. Sute de pasageri au rămas blocați timp de opt ore

FOTO: thesun.co.uk

FOTO: thesun.co.uk

Circa 700 de pasageri ai unui tren Eurostar pe relația Londra-Paris au fost blocați timp de opt ore în noaptea de duminică spre luni în nordul Franței, după ce în locomotivă s-a declanșat un incendiu. Incidentul a avut loc în localitatea Beugnatre din departamentul Pas-de-Calais.

 

„Circa 700 de pasageri au rămas blocaţi timp de opt ore după ce a avut loc un incident electric în locomotivă, incident care a provocat un incendiu”, au precizat reprezentanţi ai companiei Eurostar, care au adăugat că pompierii au intervenit pentru a stinge incendiul.

Problema electrică a dus la o întrerupere a furnizării de curent electric, ceea ce i-a lăsat pe pasageri în întuneric, a precizat Eurostar, confirmând mărturiile pasagerilor pe Twitter.

 

„Două locomotive diesel au venit apoi pentru a tracta trenul până în gara din Arras, unde pasagerii au fost transferați într-un alt tren Eurostar”, menționează compania.

Călătorii, care inițial trebuiau să sosească la Paris la 20:47 (19:47 GMT), au ajuns în capitala Franței în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei locale 04:30 (03:30 GMT).

 

 

(Sursa: realitatea.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here