Încălcările Codului Silvic la nivel județului Iașis-au dublat

La nivelul județului Iași, numai anul acesta au fost înregistrate deja până la această dată 128 de dosare privind sesizări de natură penală pentru fapte prevăzute în Codul Silvic. În ultimii doi ani, numărul acestor dosare a crescut îngrijorător: în anul 2017 la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași (IPJ Iași) fiind înregistrate 95 de dosare, iar în anul 2018 unul aproape dublu, anume 183.

Aceste cifre fac parte dintr-un răspuns al reprezentanților IPJIași, primit de către senatorul USR Dan Lungu, în urma solicitărilor pentru informații de interes public, conform Legii 544/2001, adresate reprezentanților multiplelor instituții. Printre acestea s-au numărat atât Inspectoratul de Poliție Județean Iași, cât și Garda Națională de Mediu sau Garda Forestieră Suceava. Deși informațiile solicitate vizau în mod direct infracțiunile sau sesizările privind tăierile ilegale de pădure, în răspunsul reprezentanților IPJ Iași, aceștia menționează faptul că „la nivelul instituției nu se dețin statistici conform acestor indicatori”, datele înaintate însumând totalul sesizărilor de natură penală, provocate de încălcarea prevederilor Legii 46/2008 a Codului Silvic.

Printre aceste încălcări prevăzute de lege se numără „reducerea suprafeței fondului forestier național”, „ocuparea fără drept, în întregime sau parte, a unor suprafețe din fondul forestier național” ori „tăierea, ruperea, distrugerea, degradarea ori scoaterea din rădăcini, fără drept, de arbori, puieți sau lăstari din fondul forestier național și din vegetația forestieră situată pe terenuri din afara acestuia, indiferent de forma de proprietate”.

E îngrozitor, anual, conform ultimelor investigații apărute în spațiul public, s-a dovedit că în România dispar ilegal 20 de milioane de metri cubi de lemn – mai mult decât cantitatea exploatată legal. Aceste furturi parcă neobservate de autorități sunt dublate de crimele odioase și de agresiunile în continuă creștere ale personalului silvic. Aștept cu interes răspunsurile Gărzii Naționale de Mediu, al Ministerului Apelor și Pădurilor și al Gărzii Forestiere Suceava – căci filiala Gărzii Forestiere Iași, care ar trebui să aibă în evidență aceste date, nu dispune de aceste informații, și, cu toate că are un sediu alocat, nu este considerată o flilială propriu-zisă. Autoritățile trebuie să înceteze să închidă ochii când vine vorba de aceste infracțiuni; trebuie să înțeleagă că ele ne afectează în mod direct pe toți, iar oprirea, prevenirea și combaterea, sancționarea tuturor acestor fapte nu este facultativă, a menționat Senatorul Dan Lungu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here