Ieșirea destul de șifonată a „partidului“ din perioada destul de agitată a lui 10 august s-a făcut printr-un paratrăsnet surpriză, jandarmeria fiind cea pe care a căzut măgăreața și nicidecum alte instanțe ce în mod normal ar fi trebuit să preia o parte din tumultul acelor zile. Colac peste pupăză, domnul Dragnea se trezește să dea o dumă cât Caraimanul, conform căreia viața domniei sale a fost pusă în pericol, nu anul ăsta, ci oleacă mai la vale, dar … uite că-i viu și nevătămat, ba chiar și freș după un concediu cât de cât meritat.
Dacă e să luăm la puricat declarația lui Dragnea, pare a fi oferit publicului celei de-a treia antene, imaginea unei potențiale victime, care a găsit resurse în instituțiile statului și a contracarat tentativa de suprimare a edificiului fizic. Nu avem cum cuantifica numărul de procente pe care l-ar aduce statutul de victimă, cel puțin deocamdată, însă înclin să cred că cei ce l-au îndemnat să facă fapta asta au mizat pe milostenia poporului sau mai exact, pe cea a seniorilor, care acceptă înjurături, îmbrânceli, orice, … dar până la viața omului. Am putea spune că a fost o mișcare de consolidare a electoratului propriu, de teama migrației spre alte căsuțe din buletinul de vot.
Judecând altfel, evenimentul în centrul căruia a fost președintele „partidului“ atestă un aspect trist – nici asasinii nu mai sunt ce-au fost, probabil ori din lipsă de scule, ori de sânge-n instalație. Lăsând gluma la o parte, te întrebi – cine și de ce l-ar suprima pe un lider politic la noi? Că e o veselie de moare caii, lumea înjură veselă, prețul vieții crește și el tot vesel, ca să nu mai pomenim de salarii și pensii, care cresc de crapă mâțele jucându-se cu ele. Pe de altă parte, cei ce trebuie să facă treabă, fac, cei căzuți în dizgrație, stau. Care-i problema? Șmenurile merg la fel de vesel, șpăgile la fel. De ce să moară Dragnea? Că vrea statul paralel? Hai, să fim serioși!
