La sfârșitul săptămânii trecute, pe 22 ianuarie, Prefectura Iași a înregistrat la Tribunalul Iași acțiunea prin care solicită anularea Hotărârii Consiliului Local Iași nr. 363 din 2020 prin care a fost aprobat PUZ-ul pentru ridicarea unei clădiri pe strada Eremia Popescu. Este vorba de proiectul imobiliar al firmei Teomalis SRL, deținută de omul de afaceri Cătălin Drăgan. Acesta este un apropiat al primarului Mihai Chirica, iar soția, Cristina Drăgan, este angajată a Primăriei Iași.
Motivul pentru care Prefectura Iași a solicitat anularea hotărârii este lipsa Avizului Unic din documentația PUZ. Avizul Unic se eliberează de către Consiliul Județean numai în anumite condiții.
Odată înregistrată acțiunea Prefecturii la Tribunal, efectele Hotărârii se suspendă. În consecință, nu poate fi emisă nici autorizație de construire.
Vecinii au protestat, Primăria i-a ignorat
Locatarii blocului învecinat terenului deținut de către Drăgan au sesizat în nenumărate rânduri Primăria Iași, reclamând faptul că, deși PUZ-ul prevedea construirea unei locuințe individuale, se urmărea ridicarea unui bloc cu patru niveluri, demisol, parter, etaj și mansardă.
Firma Teomalis SRL este deținută de soții Cătălin și Cristina Drăgan. Prin firmele sale, omul de afaceri ieșean este un abonat al contractelor derulate de Primăria Iași și instituțiile subordonate. În plus, acesta a plătit zeci de mii de euro firmei Eurodesign Consulting, societate patronată în acte de fratele primarului, Ioan Chirica. Aceeași firmă deține celebrul domeniu de la Frasin, cu vilă, foișor și capelă privată. Toate aceste informații au fost dezvăluite de jurnaliștii de la Reporter de Iași (www.reporteris.ro) pe parcursul mai multor anchete.