Încă un jurnalist rus, interzis în Republica Moldova

Bloggerul și scriitorul rus Armen Gasparian, angajat al trustului „Russia Today”, a fost declarat persoană indezirabilă și a primit interdicție de a intra în Republica Moldova pentru următorii 5 ani, scrie RIA Novosti care citează MAI rus.

 

Potrivit sursei, Gasparian a fost întors de pe Aeroportul Chişinău, după ce a încercat să efectueze o vizită de lucru pe teritoriul Republicii Moldova

MAI din Rusia scrie că acesta ar fi fost declarat persoană indezirabilă din cauza recentului său discurs la „Vocea Rusiei”, privind evenimentele din Ucraina.

Anterior, jurnalistul rus Dmitri Kiselev, cunoscut în Occident și ca „propagandistul lui Putin”, din cauza retoricii sale extrem de agresive la adresa SUA și UE, a primit interdicție de a intra în Republica Moldova.

 

Asta după ce o agenție de presă locală, filială a Ria Novosti și Sputnik (varianta în limba engleză a Ria Novosti) pregătea astăzi să prezinte documentarul realizat de către Rossia 1, în care este relatat filmul evenimentelor care au dus la anexarea Crimeei și un interviu cu Vladimir Putin.

Kiselev, alături de regizorul acestui documentar propagandistic, Andrei Kondașov, ar fi trebuit să vină în Republica Moldova pentru a prezenta acest film. Potrivit Ministerului de Interne, cei doi sunt declarați indezirabili, o decizie în acest sens fiind luată de către Biroul de Migrație și Azil.

 

Totodată, o echipă de jurnaliști ai postului rusesc „Rossia 24” a fost întoarsă de pe Aeroportul Chişinău, miercuri, după ce jurnaliștii nu au putut argumenta scopul vizitei și nici legitimația care ar fi confirmat că reprezintă mass-media.

 

 

(Sursa: independent.md)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here