Încă un concurs trucat la Drumuri Naționale! Șeful și-a adus nora lângă fecior

După ce și-a angajat fiul, un șef de la Drumuri Naționale a aranjat concursul și pentru noră  „Tăticul”, adică șeful de la Drumuri Naționale despre care vorbim, Viorel Zacrețchi a fost surprins în timp ce-și ridica vila cu munca angajaților din subordine  Imediat după aceea, și-a angajat feciorul condamnat penal, adică pe Alexandru Zacrețchi la Drumuri Naționale  Acesta a fost promovat anul acesta de directorul general Ovidiu Laicu pe funcția de șef al secției Iași  Zilele trecute, a fost aranjat un concurs pentru ca și soția lui Alexandru, să fie angajată pe un post de „specialistă” în relații publice deși este absolventă de Psihologie

Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași (DRDP), care ar trebui să fie o sucursală a Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, nu mai aparține statului român. Această Direcție Regională a fost confiscată de o serie de clanuri care iau decizii numai în înteresul familiilor lor. Deși trebuia să fie dat afară demult din instituție, unul dintre șefii Direcției Regionale de Drumuri și Poduri își angajează pe rând întreaga familie în companie fără că vreo autoritate care ar avea competențe în domeniu, cum ar fi Ministerul Transporturilor sau șefii Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere îndrăznească să-l deranjeze. Este vorba despre Viorel Zacrețchi șeful Secției Botoșani din cadrul DRDP Iași. Deși a fost surprins de jurnaliștii Pro TV în timp ce-și ridica vila împreună cu angajații din subordine, Viorel Zacrețchi nu și-a pierdut slujba, ci dimpotrivă a fost ajutat să-și angajeze feciorul Alexandru Zacrețchi la Secția Iași a DRDP. Asta în condițiile în care Alexandru Zacrețchi fusese condamnat la o pedeapsă de un an și zece luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare de monedă și era cercetat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) pentru  deținere și consum de droguri. Abia în 2016, Alexandru Zacrețchi a scăpat de urmărirea penală în acest dosar. Între timp, după ce a fost timp de patru ani șef al Secției Poieni (comuna Schitu Duca), adică în 2017, Alexandru Zacrețchi a fost promovat pe funcția de șef al Secției Iași. Asta în condițiile în care în Direcție se află zeci de ingineri cu experiență care puteau să ocupe această funcție.

Concurs aranjat pentru Marilena Zacrețchi

Și, pentru că am precizat mai sus că această Direcție se află sub asediul unor clanuri continuăm să arătăm că ultima în ultima săptămână DRDP Iași a aranjat un concurs de angajare pentru ca și soția lui Alexandru Zacrețchi, adică nora șefului de la Botoșani să fie angajată în compani. Este vorba despre Marilena Zacrețchi absolventă a Facultății de Psihologie care a câștigat un concurs pentru ocuparea unui post de specialist în relații publice. Asta în condițiile în care la acest concurs s-a prezentat o altă candidată pe nume Adelina Stoica care avea studii de specialitate și a luat la proba scrisă  o notă mai mare decât Marlena Zacrețchi.

A fost mai bună la oral

Concursul a fost organizat în data de 6 noiembrie anul acesta, iar rezultatul final a fost publicat trei zile mai târziu pe 9 noiembrie. Anunțul privind organizarea concursului nu a fost publicat într-un ziar așa cum cer procedurile ci a fost afișat numai la sediul DRDP Iași. „Ghinionul” lui Zacrețchi și a lui Ovidiu Laicu, cel care a girat această golănie a constat în faptul că anunțul a fost văzut și de Adelina Stoica, ieșeancă absolventă a unei facultăți de jurnalism și științe ale comunicării. Prin urmare, această ieșeancă era mult mai calificată să ocupe acest post. A dovedit acest lucru la teza scrisă când a obținut nota 8,83 în timp ce Marlena Zacrețchi a luat doar 8,08. Cu toate acestea, cei de la DRDP Iași au salvat-o la proba orală unde se știe că evaluarea este subiectivă. Cele mai multe concursuri de angajare din România sunt trucate la proba orală. La oral, Marlena Zacrețchi a devenit genială și a obținut 9.50, iar Adelina Stoica a fost notată doar cu 8,67. Cei care au aranjat acest concurs au pus notele astfel încât Marlena Zacrețchi să o depășească doar cu puțin pe Adelina Stoica. În final, Marlena Zacrețchi a avut media 8,79, iar Adelina Stoica a avut 8,75, fiind declarată respinsă. În acest fel un alt membru al familiei Zacrețchi și-a asigurat un trai liniștit cu o slujbă la stat.

Laicu: „E plin de neamuri aici”

Contactat telefonic de jurnaliștii 7 Est, Ovidiu Laicu, directorul DRDP Iași a lăsat să se înțeleagă că situația i se pare oarecum scuzabilă deoarece șefii care l-au precedat au făcut la fel.

„Eu când am venit aici era plin de neamuri. Eu nu am făcut parte din comisia de concurs”, a spus Ovidiu Laicu.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here