Încă o ȚEAPĂ trasă de TAROM pasagerilor din Iași. Cursa de ora 9.30 spre București „s-a evaporat”

Avionul Bucureşti-Iaşi care urma să decoleze luni, la ora 8.00, de pe Aeroportul Internaţional ”Henri Coandă”, nu a mai plecat, astfel că nici cursa retur n-a mai putut decola din Iaşi la ora 9.30, conform orarului de zbor stabilit.

 

În aceste condiţii, zeci de pasageri aşteaptă în prezent în Aeroportul Iaşi să plece către Capitală.

 

Potrivit conducerii aeroportului ieşean, reprezentanţii Tarom nu au precizat motivul acestei întârzieri.

 

Printre pasagerii blocaţi pe aeroport se numără şi mai mulţi parlamentari de Iaşi, care intenţionau să ajungă la Bucureşti în cursul dimineţii.

 

„Nu este ceaţă, nu plouă şi nu bate vântul. Am aflat şi noi că avionul de Bucureşti nu a venit către Iaşi. Poate că ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a constatat că sunt prea multe avioane spre Iaşi. Sunt mulţi pasageri dezamăgiţi, unii dintre ei spun că au pierdut legăturile externe”, a declarat senatorul PNL Mihaela Popa, unul dintre pasagerii blocaţi de aproximativ trei ore pe aeroportul din Iaşi.

 

Următorul zbor către Bucureşti este programat la ora 14.20.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here