Înalt oficial german, în vizită la Chișinău

 

 

Vicepreședinta Bundestagului Germaniei, Ulla Schmidt, va participa la ceremonia de dezvelire a bustului lui Karl Schmidt, fost primar de origine germană al municipiului Chișinău. Bustul a fost realizat cu susținerea Ambasadelor Germaniei și Poloniei în Republica Moldova și al primăriei Chișinău.
 

Programul vizitei include și protocolarele întrevederi cu oficiali de la Chișinău – președintele Parlamentului Igor Corman, premierul Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman. Vicepreședinta Bundestagului german va mai dialoga cu cu vicepreședinta Parlamentului Liliana Palihovici și cu președintele fracțiunii parlamentare a Partidului Democrat, Marian Lupu.

Ulla Schmidt va fi prezentă la activitățile organizate în cadrul săptămânii moldo-germane: inaugurarea expoziției „Urme germane în Moldova, 1814-2014. Tradiție și modernizare”, găzduită de Muzeul Național de Artă al Moldovei, dar și la premiera filmului „Acasă, în Marienfeld”.

 

Carol Schmidt s-a născut pe 25 iunie 1846, la Bălţi. Tatăl său, Alexander, era german, născut în Ţările Baltice, iar mama era de origine poloneză. Carol îşi începe studiile la gimnaziul din Chişinău, după care şi le continuă  la Facultatea de Fizică şi Matematică a Universităţii din Kiev. Mai târziu, este admis la Facultatea de Drept a Universităţii din Odesa, pe care o absolveşte cu gradul de doctor în ştiinţe juridice. După reîntoarcerea în ţară, Schmidt activează în calitate de adjunct al anchetatorului din judeţul Bender, anchetator penal al judecătoriei de circumscripţie Chişinău şi judecător de pace în aceeaşi instituţie. În 1977, când avea 31 de ani, a fost ales primar al Chişinăului. Pe parcursul următorilor 26 de ani, Carol Schmidt s-a aflat în această funcţie şi şi-a lăsat amprenta în istoria Capitalei, contribuind la modernizarea Chişinăului şi transformându-l într-un oraş cu adevărat european.

 

 

 

 

(Sursa: deschide.md)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here