Între consilierul PSD Gabriel Surdu și primarul Mihai Chirica există o simbioză perfectă, își fac servicii reciproce deși sunt în tabere politice diferite @ Astfel, Primăria Iași s-a grăbit să lanseze în dezbatere publică un PUZ propus de firma lui Surdu pentru construirea unui apart-hotel (apartamente închiriate în regim hotelier), în spatele Mitropoliei în condițiile în care o bună parte din proprietatea pe care vrea să construiască alesul PSD, este revendicată de ieșeni care locuiesc în zonă @ În schimb, la rândul său, Surdu ridică mâna la toate proiectele scandaloase propuse de Chirica
Degeaba sar liderii PSD Iași la gâtul primarului Mihai Chirica acuzându-l că este cel care încurajează Mafia Imobiliară, în condițiile în care aleși ai partidului, precum Gabriel Surdu, sunt mână în mână cu actuala conducere a municipalității.
Gabriel Surdu este membru al comisiei de urbanism poziție din care „el centrează și tot el dă cu capul”, adică își promovează și aprobă singur proiectele urbanistice pe care vrea să le dezvolte. Consilierul Local Gabriel Surdu profită din plin de această poziție. Acesta a ajuns până acolo încât promovează proiecte imobiliare care se vor a fi dezvoltate pe terenuri sau clădiri care aparțin sau sunt revendicate de alte persoane.
Aparthotel în spatele Mitropoliei
La sfârșitul anului trecut primăria ieșeană a eliberat pentru firma lui Gabriel Surdu, Forest Hills Gardens SRL un aviz pentru întocmirea unui Plan Urbanistic Zonal în vederea construirii unui aparthotel, o clădire cu 7 nivele, în spatele Mitropoliei pe strada Petru Movilă nr.59. Cele șapte nivele ar fi distribuite astfel: două la subsol, parter, trei etaje și, parțial un al patrulea etaj retras. Același PUZ propune pentru acest proiect un procent de ocupare a terenului de 60 la sută, o înălțime de 18 metri, și un coeficient de utilizare a terenului de 4. Totul se va face prin ”demolarea construcțiilor existente” pe teren proprietate.
Își demolează și vecinii?
Problema este că, Surdu în calitate de consilier local și membru al comisiei de urbanism îi tot dă înainte cu acest proiect în vederea obținerii aprobărilor necesare demarării lucrărilor de construcție în condițiile în care ieșenii care locuiesc în zonă susțin că acesta vrea să-și dezvolte proiectul și pe proprietatea lor. Astfel, pe rolul instanțelor de judecată se află o serie de procese deschise de ieșeni de pe strada Petru Movilă nr.59 care au dat în judecată primăria dar și firma lui Surdu cerând să li se recunoască dreptul de proprietate pentru locuințe și o parte din teren. Conform planșelor PUZ afișate chiar pe site-ul primăriei, pentru a ridica aparthotelul, Surdu vrea să dărâme integral clădirea cu două nivele de pe strada Petru Movilă. Asta în condițiile în care, potrivit documentelor depuse atât la instanță cât și la celelalte instituții, Primăria Iași sau Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI Iași), firma lui Surdu poate dovedi că este proprietar numai pe parterul acestei clădiri.
Clădirea are o suprafața construită la sol de 426 mp descrisă ca ”spațiu comercial atelier școală construită în anul 1950 cu un regim de înalțime P+1”.
Conform contractului de vânzare-cumpărare nr.4786/23.11.2007 doar parterul se află în proprietatea Foret Hills Gardens SRL. Clădirea are o suprafață construită desfășurată de 852 mp. Procesele din justiție au fost deschise de ceilalți proprietari și anume Elena Vasiliu, Mihaela Mihăila și Ionel I.Vasiliu etc. După cum s-a mai precizat aceștia solicită să li se recunoască dreptul de proprietate pentru apartamentele de la etaj, pentru magaziile din spate și o parte din teren.
„Solicităm să dispuneți intabularea dreptului de proprietate asupra apartamentului, magazie, gard și teren în suprafață de 140,85 mp, dobândit prin contract de vânzare cumpărare nr. 520/1997, motivat de faptul că amplasamentul terenului de 2.069,38 MP situat în strada Petru Movilă se află în incinta atelier de școală și nu sub condominiul imobilului în care se află situat apartamentul nostru, în urma indiviziunii terenului proprietatea SC Forest Hill SRL și individualizarea terenului aferent condominiului”, se arată în cererea depusă de ieșenii respectivi.
Procesele deschise se află încă pe rolul Judecătoriei și prin urmare nu a fost pronunțată încă nici o sentință definitivă. Cu toate acestea, Surdu insistă să-și finalizeze proiectul așa cum este propus în planșele PUZ. Mai trebuie precizat că strada Petru Movilă se află în Zonă Protejata în inima Centrului Istoric al Iașului, reglementată astfel prin ordin al ministrului Culturii. Acest statut face ca zona să aibă indicatori urbanistici speciali. Cu toate acestea, primăria pare să gireze această clădire cu 7 nivele care va fi cea mai înaltă din zonă în cazul în care se va ajunge la eliberarea autorizației de construire.
Contactat telefonic Gabriel Surdu a refuzat să ofere lămuriri.
„Nu cunosc, nu știu despre ce este vorba”
Constantin MAZILU
Deosebita cladire si pacat ca nu va fi pastrata in patrimoniul Iasului pentru conservarea centrului vechi al orasului.