În România există adepți ai grupării STATUL ISLAMIC. Anunţul făcut de SRI

Este considerată cea mai mare ameninţare teroristă a momentului. Şi se apropie din ce în ce mai mult de Europa. Gruparea Statul Islamic lasă în urmă moarte, haos şi teroare. Iar strategia de dezvoltare a reţelei e la fel de teribilă: în ultima perioadă, 450 de copii din Siria au fost recrutaţi de Statul Islamic. Nimeni nu se mai îndoieşte că pericolul e mare. Dar cât de aproape este de România?

Pentru prima dată, Serviciul Român de Informaţii a dezvăluit, pentru DIGI24, că şi la noi sunt adepţi ai ISIS. În ultima perioadă au fost descurajate acţiuni de propagandă. Şi există străini rezidenţi în România care s-au alăturat Statului Islamic.

Șeful Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere a Terorismului din cadrul Serviciului Român de Informaţii vorbește pentru prima dată despre vulnerabilităţile României în faţa pericolului terorist:

„Răspunsul meu trebuie să liniştească, dar trebuie să fie corect şi obiectiv. Nu suntem feriţi total de posibilitatea unui atac terorist în România, evident. Mergem pe nişte premise. Sunt cazuri punctuale de persoane radicalizate, fundamentaliste, care aderă dincolo de ideologie şi încearcă să sprijine aceste organizaţii teroriste”, a spus el.

„Ţara noastră este în retorica acestei organizaţii, nominalizată ca teritoriu ce trebuie cucerit, inclus în aşa-zisul Califat. România este una dintre rutele de tranzit, de transfer al acestor voluntari jihadişti către teatrele de operaţii, dar nu este exclus să fie şi rută de întoarcere pentru ei”, spune oficialul SRI.

 

 

 

 

 

 

Sursa: capital

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here