În perioada 5-9 iulie, elevii de clasa a VIII-a urmează să completeze opţiunile pentru admiterea la liceu

Absolvenţii clasei a VIII-a mai au de aşteptat câteva zile până vor afla la ce liceu au fost repartizaţi. Rezultatele finale vor fi aflate de abia pe 3 iulie, după rezolvarea contestaţiilor.

 

La nivelul judeţului Iaşi, la Evaluarea Naţională au fost depuse 557 de contestaţii, dintre care cele mai multe, 382, la limba romană şi 175 la matematică. În perioada 5-9 iulie, elevii de clasa a VIII-a urmează să completeze opţiunile pentru admiterea la liceu. Se recomandă completarea unui număr suficient de opţiuni în fişa de înscriere pentru a asigura repartizarea, ţinând cont de media proprie de admitere şi de media ultimului admis la liceele respective în anul precedent.

 

Weekendul trecut, absolvenţii de clasa a VIII-a au scăpat de cea mai mare parte a emoţiilor. Sunt mulţumiţi de notele pe care le-au obţinut la romană şi matematica şi aşteaptă cu nerăbdare să vadă la ce liceu vor fi repartizaţi. Cei mai mulţi dintre ei au început să îşi calculeze media pentru a vedea ce şcoală vor prinde.

 

Până la data de 16 iulie se efectuează repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here