În Nigeria canibalismul este în floare

Şi nu oriunde, ci într-unul dintre cele mai mari oraşe ale ţării, Onitsha, unde poliţia a descoperit că un hotel servea oaspeţilor preparate din carne umană.

 

Detaliile au ieşit la iveală marţi, când poliţiştii au arestat, în urma descinderii la un hotel al cărui nume nu a fost dezvăluit, 11 persoane.

Cei 11, proprietarul hotelului, şase femei şi alţi patru bărbaţi, au fost reţinuţi după descinderea efectuată „la pont”.

În cursul percheziţiei au fost descoperite două capete umane „proaspete”, ambalate în celofan. Poliţiştii au mai confiscat două arme de asalt AK-47, 40 de încărcătoare cu muniţie şi foarte multe telefoane mobile. 

„De fiecare dată când mergeam la piaţă, pentru că hotelul se află în imediata apropiere a pieţei, observam persoane dubioase care intrau şi ieşeau din hotel, aşa că nu m-am mirat când am auzit de descoperirea poliţiştilor”, a declarat un vânzător de legume.

Un pastor care a dat informaţii poliţiei a declarat că, acum câteva luni, când a mâncat la hotel, i s-a cerut un preţ extrem de mare pentru o friptură – 700 de naira (aproximativ 3 euro), în condiţiile în care un meniu complet pentru două persoane costă 1.500 de naira.

El s-a arătat dezgustat de faptul că a mancat, fără să ştie, carnea unui semen de-al său şi îngrijorat de aceste practici.

 

(Sursa: apropo.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here