În fiecare an, aceeaşi problemă: contestaţiile blochează asfaltarea drumurilor judeţene. Primele petice, abia în august

Drumurile pline de gropi ale judeţului mai au de aşteptat până să vadă prima lopată de asfalt. Licitaţia pentru plombarea drumurilor judeţene a ajuns abia în stadiul de solicitare de clarificări de la Eky Sam Târgu Frumos, firma care a contestat rezultatele iniţiale ale procedurii.

 

În cel mai fericit caz, contractul de lucrări ar putea fi semnat pe 9 iulie. La fel de uşor însă, semnarea ar putea avea loc abia în august. „În cadrul procedurii iniţiale, noi am cerut ca participanţii să aibă experienţă în stropirile succesive, tehnologia aplicată la plombări. Contestatarul nu a prezentat documente care să-i susţină experienţa, ci doar un contract în care a fost asociat cu o firmă care a făcut astfel de lucrări. Noi mai facem acum o cerere de clarificări, să răspundă negru pe alb dacă are experienţa cerută“, a declarat şeful Direcţiei Judeţene de Administrare a Drumurilor şi Podurilor, Daniel Minciună pentru Ziarul de Iaşi.

 

Termenul stabilit pentru comunicarea clarificărilor este ziua de miercuri. Joi şi vineri va avea loc licitaţia electronică, urmată de un termen de şase zile pentru eventuale contestaţii. Dacă vor exista, va curge un nou termen de 20 de zile în care Consiliul Naţional de Soluţionare a Con­testaţiilor se poate pronunţa, timp în care procedura este practic suspendată. „Sperăm să nu o luăm de la capăt. Lucrările sunt întârziate deja extraordinar de mult. Vrem să începem cât mai repede cu putinţă lucrările de plombare“, a spus Minciună. Lucrările de plombare a drumurilor ju­deţene sunt estimate la aproximativ 4,9 mi­lioane lei, fără TVA. În urma acestora, ar urma să fie cârpiţi aproximativ 550 km de drumuri judeţene.

 

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here