În contul de la Transporturi au intrat 20 de milioane de euro. Gruia Stoica a depus avansul pentru CFR Marfă

Grup Feroviar Român (GFR) a depus avansul de 20 de milioane de euro în contul escrow, pas necesar pentru preluarea a 51% din CFR Marfă, au declarat, pentru „Adevărul”, surse apropiate tranzacţiei.

Finanţarea a fost asigurată de un consorţiu de bănci, format din Raiffeisen, Banca Transilvania, OTP Bank, dar şi din surse proprii ale GFR.

 

Mâine expiră termenul-limită pentru transferul sumei respective, potrivit obligaţiilor legale asumate. Termenul pentru finalizarea tranzacţiei este 15 octombrie, când Gruia Stoica trebuie să depună restul de 170 de milioane de euro, 10 milioane de euro fiind garanţia de participare.

 

Contul escrow este un depozit colateral constituit de către GFR, ca titular de cont, având ca destinaţie păstrarea unor sume până la încheierea tranzacţiei, ca garanţie a utilizării sumelor strict pentru destinaţia stabilită, respectiv cumpărarea CFR Marfă. GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni. De asemenea, s-a obligat la investiţii de 900 de milioane de lei.

 

Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind această tranzacţie.

 

Numai că instituţia nu poate da o decizie în doar trei săptămâni, preşedintele Consiliului Concurenţei afirmând că un răspuns ar putea veni chiar şi peste cinci luni. Prin preluarea CFR Marfă, grupul GFR-Grampet ar ajunge la o cotă de piaţă de peste 70% pe transportul feroviar, astfel că decizia va fi extrem de grea. Teoretic, este posibil ca autoritatea de competiţie să dea un aviz pozitiv, dar condiţionat de vânzarea unor active.

 

Problema e că o astfel de analiză va dura câteva luni, iar Gruia Stoica trebuie să plătească până pe 15 octombrie. Dacă ar plăti, el nu ar putea lua, însă, decizii în CFR Marfă, până ce nu primeşte undă verde din partea Consiliului.

 

Ramona Mănescu, ministrul Transporturilor, declara săptămâna trecută că a cerut Consiliului Concurenţei şi consultanţilor un punct de vedere privind termenul de finalizare a privatizării CFR Marfă, stabilit acum pentru 15 octombrie, precizând că o eventuală prelungire va fi discută în Guvern.

 

(Sursa: adevarul.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here