În ce condiţii acceptă oamenii libertinajul? Amănuntul care face diferenţa

 

 

Un studiu recent demonstrează o legătură puternică între veniturile pe care le au femeile într-o comunitate şi atitudinea oamenilor din această zonă faţă de promiscuitate.
 

Cercetarea a fost realizată de Universitatea Brunel din Londra şi a vizat subiecţi din Statele Unite.

Astfel, psihologii au observat că în statele unde femeile au salarii mai mari şi erau independente financiar, atitudinea oamenilor faţă de libertatea sexuală este mult mai relaxată.

 

De asemenea, în regiunile unde femeile au venituri mici şi depind financiar de bărbaţii lor, atitudinea faţă de promiscuitate este mult mai ostilă.

Interesant este că această atitudine diferă numai în funcţie de veniturile femeilor, nu şi de cele ale bărbaţilor.

Michael Price, unul din autorii studiului, spune că această cercetare arată cum diferă atitudinea oamenilor din diferite medii sociale faţă de viaţa intimă a altor persoane.

 

O explicaţie este aceea că în zonele unde femeile depind financiar de soţii lor, este important să se ştie care este tatăl unui copil şi deci cine are obligaţia să-l întreţină. Libertatea sexuală, relaţiile cu mai mulţi parteneri, ar complica mult lucrurile în aceste condiţii, spune Price.

Studiul s-a bazat de sondajele realizate de autorităţile americane şi pe chestionarea a 5.000 de persoane, care au fost rugaţi să spună ce cred despre llibertinaj şi dacă ştiu multe femei care depind financiar de bărbaţi.

 

 

 

 

(Sursa: descopera.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here