ÎN BÂRLOGUL boierului Vlasov. Palatul lui Vlasov de pe Sărărie: opulenţă extremă în anii ’90 (Galerie FOTO)

Avocatul ieşean, aflat acum în arest, se voia a fi ultimul mare nobil în viaţă. Dar a fost doar un aventurier. Construită într-o zonă nesigură, cu alunecări de teren în apropiere, vila lui Vlasov a fost subiect de legendă urbană. Luxul din acea vreme este devoalat acum în fotografiile făcute în interiorul casei, în acea perioadă. Se văd în imagini dotări ce au fost accesibile mult mai târziu: piscină, jacuzzi, scară interioară, garaj.

 

Când şi-a făcut vila de pe Sărărie, a luat maul tuturor. La începutul anilor ’90, nu mai era aşa casă în Iaşi. Dar multe voci din târg, chiar şi specialişti, prevedeau impozantei reşedinţe un grabnic sfârşit, fiind prea mare şi prea grea pentru a nu o lua la vale pe panta abruptă a Sărăriei. Casa a rămas şi-acum în picioare, chiar dacă e zonă cu alunecări, însă e aproape pustie. Aici mai locuieşte doar soţia Excelenţei Sale Mihail Vlasov, o femeie bisericoasă şi modestă.

 

 Excelenţa Sa, Mihail Vlasov, cu o brăţară de 1 kg la mână

Pictorialul de azi a stat ascuns aproape 20 de ani pe un film alb-negru, în cutia cu amintiri a lui Constantin Plop, legendarul fotoreporter de la vechiul Monitorul, actualul Ziarul de Iaşi. „Mă plimbam prin jurul vilei de zeci de minute aşteptându-l pe Mişu Vlasov să iasă în curte şi să-i fac o poză. Era în conflict cu presa, pentru că era acuzat de multe nenorociri pe vremea aia. M-a văzut pe geam şi mi-a strigat: <Costică, intră în casă dacă vrei să faci poze, nu mai sta să mă urmăreşti pe-afară, că n-am nimic de ascuns>”, îşi aminteşte Constantin Plop.

 

Piscina interioară, aşa ceva nu se mai văzuse în Iaşi, imediat după Revoluţie

 

Masa din salon, ca la marii boieri

Mihail Vlasov ducea o viaţă opulentă şi, pentru acei ani, epata cu bogăţia sa care răsărise parcă din pământ, din iarbă verde. Pentru 1995, când au fost realizate fotografiile, vila lui Vlasov reprezenta apogeul luxului: piscină interioară, jacuzzi în curtea din spate, Mercedes-uri în garaj, pian cu coadă, tablouri scumpe şi o masă princiară, ca la marii boieri de pe vremuri. Provocase hilaritate în Iaşi, punându-şi chiar şi un gardian la poartă, care se adăpostea într-un chioşc cât o cutie de sardele. Pictorialul acesta n-a fost publicat niciodată integral, până astăzi.

 

 

 Dormitorul matrimonial, cu pozele fetelor deasupra capului

Cele trei perioade tulburi din viaţa Excelenţei „Mişu”

 

Mihai Vlasov, Mişu, pentru prieteni şi, în special, pentru partenerii de poker, a câştigat şi a pierdut la viaţa lui sume imense de bani, multe dintre acestea la jocuri de noroc. Aşa şi-l amintesc prietenii pe cel care a fost arestat din fotoliul de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României, funcţie pe care a vânat-o mulţi ani. Ridicat pentru că a pretins o şpagă de un milion de euro ca să faciliteze o rezoluţie favorabilă la Curtea de Arbitraj, Mihai Vlasov, „Excelenţa Sa”, cum le pretindea subordonaţilor să-i spună, a ajuns acum la capăt de linie.

 

Livingul cu canapele de piele 

Pianul cu coadă, sub scara interioară

 

Activitatea lui Mihai Vlasov se împarte în trei perioade:

 

Prima, înainte de 1989, când, judecător fiind, a fost arestat şi condamnat pentru trafic de influenţă. După 1989 a reuşit să-şi scoată această pată din dosar, înaintând un recurs în anulare şi spunând că a fost o victimă a regimului comunist.

 

 

Salonaşul pentru primiri, la o cafeluţă

 

Unul din dormitoarele prinţeselor

Alt salon, la etaj

A doua perioadă este cea de după 1990, până în 2000, când a fost un cunoscut avocat în Iaşi. Este perioada în care a căpătat foarte multă influenţă, devenind apropiat cu numeroase persoane din justiţie. Este inclusiv prieten al Monei Pivniceru, fostul ministru al Justiţiei, dar şi al altor personaje influente care au împărţit dreptatea.

 

Mercedes S Klasse în garaj, apogeul luxului

O masă de biliard care mai mult şoma, Vlasov fiind amator de poker

Aşa arată acum vila, cu un singur locatar şi cu acoperişul coşcovit

 

A treia perioadă este cea de după 2000, când a devenit interesat de Camera de Comerţ şi Industrie. A devenit preşedinte al filialei din Iaşi a acesteia, iar în 2007 a fost ales preşedinte la nivel naţional. A fost ţinta mai multor plângeri ale subordonaţilor, care l-au acuzat de trafic de influenţă, dar şi de faptul că foloseşte sume imense de bani ale Camerei de Comerţ şi Industrie în interes personal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here