Important: Obligativitatea desemnării persoanelor responsabile cu managementul deşeurilor

Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi reaminteşte că legislaţia în vigoare prevede obligativitatea desemnării de persoane responsabile cu managementul deşeurilor.

 

Astfel, potrivit Legii nr. 211/2011, deţinătorii/producătorii de deşeuri persoane juridice, comercianţii, au obligaţia să desemneze o persoană din rândul angajaţilor proprii care să urmărească şi să asigure îndeplinirea obligaţiilor legale, respectiv: persoanele desemnate trebuie să fie instruite în domeniul gestiunii deşeurilor, inclusiv a deşeurilor periculoase, ca urmare a absolvirii unor cursuri de specialitate.

 

Mai mult decât atât, legea vine şi cu sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor, şi anume: nedesemnarea unei persoane conform legii amintite constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă ce poate ajunge şi la 30.000 lei.

 

Pentru a sprijini orice entitate juridică să se conformeze prevederilor legale, Camera de Comerţ şi Industrie Iaşi pune la dispoziţie cursul „Specialist în managementul deşeurilor”. Acest curs este autorizat de către Autoritatea Naţională pentru Calificări. Scopul cursului este de a oferi cunoştinţe în domeniul managementului deşeurilor: elemente strategice de planificare, clasificarea deşeurilor; prevederile directivelor UE din domeniul gestionării deşeurilor, metode de recuperare şi eliminare a deşeurilor, responsabilitatea producătorilor şi consumatorilor în generarea deşeurilor.

 

„Cursul se va desfăşura în perioada 06-15 iunie la Camera de Comerţ din Iaşi, B-dul Carol I nr. 27, Dealul Copou şi va fi susţinut de către o persoană specializată din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Mediului Iaşi, cu o vastă experienţă în domeniul gestiunii deşeurilor şi substanţelor chimice periculoase. Tematica acestui curs este armonizată cu cerinţele Legii nr. 211/2011, iar cursul se adresează tuturor deţinătorilor/producătorilor de deşeuri, persoane juridice, comercianţi şi operatori economici autorizaţi pentru efectuarea operaţiunilor de colectare şi transport deşeuri, precum şi oricăror alte organizaţii sau persoane ce au ca obiect de activitate sau responsabilitate gestiunea diferitelor tipuri de deşeuri” (Adina Sardare, Coordonatorul Centrului de Training al Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi).

 

Înscrierile se fac la sediul Camerei de Comerţ, la tel.: 0232.268001 sau online, pe site-ul www.cciasi.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here