Impact teribil între două autocare, în Vrancea: nouă persoane rănite

Nouă persoane au fost transportate la unităţile de primire urgenţe din Vrancea şi Covasna în urma unui accident rutier produs între două autocare astăzi pe DN 2D, în zona localităţii vrâncene Greşu, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vrancea, locotenent Paul Bândar.

 

Potrivit sursei citate, la locul accidentului s-au deplasat două echipaje SMURD ale ISU Vrancea şi alte două ale ISU Covasna, trei autospeciale ale Serviciilor de Ambulanţă Vrancea şi Covasna şi o autospecială de stingere a incendiilor cu apă şi spumă din cadrul Serviciului de Voluntari Tulnici.

 

„În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, victimele prezentau traumatisme toracic, abdominal ori ale membrelor care, însă, nu le puneau viaţa în pericol. Echipajele SMURD şi ambulanţele SAJ prezente la faţa locului au acordat primele îngrijiri medicale şi au transportat la cea mai apropiată unitate spitalicească opt victime, iar o alta a fost transportată prin mijloace proprii, înainte de ajungerea forţelor de intervenţie, la unitatea de primire urgenţe din Târgul Secuiesc”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea.

 

Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate în zonă.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here