Starea de sănătate a actorului Bruce Willis, care suferă de afazie – o boală care îi afectează abilităţile cognitive – se deteriorează rapid.
Starul hollywoodian are acum probleme în a purta o conversație și îi este din ce în ce mai greu să vorbească, să citească și să scrie.
Marlene Wills, mama actorului, a spus că acesta se chinuie să îi recunoască pe cei din jurul său. „Ea spune că nu este foarte sigură că fiul ei o recunoaște, că are un comportament lent și un pic agresiv”, a scris ziarul german Bild.
Ieri, actorul din Die Hard a împlinit 68 de ani și a avut alături de el toată familia. Fosta soție Demi Moore și cele trei fete pe care le au împreună au fost lângî Bruce și lângă copiii pe care acesta îi are cu Ema Heming.
„Azi este ziua soțului meu. Mi-am început dimineața plângând, așa cum puteți vedea după ochii mei umflați. Cred că e important ca voi să vedeți toate astea. Oamenii îmi spun mereu că sunt puternică. Nu am de ales, mai ales că trebuie să cresc și doi copii. Câteodată, în viața asta, trebuie să ne punem pe noi hainele de oameni mari și să trecem la treabă. Iar eu asta fac. Dar am momente de tristețe în fiecare zi, am momente de durereîn fiecare zi, iar azi, de ziua lui, le simt din plin”, a spus Emma Heming într-un videoclip postat pe contul ei de Instagram.
Actorul a anunţat în martie 2022 că a fost nevoit să pună capăt carierei din cauza stării de sănătate. „Vrem să vă anunţăm că dragul nostru Bruce a avut probleme de sănătate şi a fost recent diagnosticat cu afazie, care îi afectează abilităţile cognitive”, a anunţat fiica sa Rumer Willis, pe Instagram.