Imagini de groază cu tinerii răpiți și transformați în SCLAVI de traficanții de persoane din Argeș. Unii copii erau abuzați sexual

Procurorii DIICOT – ST Pitești efectuează miercuri 40 de percheziții domiciliare pe raza unei localități din județul Argeș, în cadrul unei acțiuni vizând destructurarea mai multor grupări infracționale organizate specializate în săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și trafic de minori.

 

Potrivit unui comunicat al DIICOT, începând cu anul 2008, s-au constituit mai multe grupuri infracționale structurate pe baza relațiilor de familie, care au recrutat aproximativ 40 de persoane minore și majore, prin constrângere, inducere în eroare, răpire sau profitând de starea de vădită vulnerabilitate în care se aflau acestea (persoane minore, persoane cu dizabilități fizice sau psihice, cu situații materiale precare), în scopul exploatării prin supunerea la executarea de munci și îndeplinirea de servicii în mod forțat și prin obligarea la practicarea cerșetoriei, prin procedee care au adus victimele în stare de aservire și de lipsire de libertate.

 

 

În unele cazuri, victimele erau răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări și autogări) sau chiar din propriile locuințe și ulterior transportate la domiciliile membrilor grupărilor, unde erau forțate să efectueze zilnic diverse munci și activități atât în gospodăriile suspecților, cât și în proximitatea localității.

 

Muncile respective constau în: să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice, să taie ilegal arbori din pădurile din apropierea localității și să transporte masa lemnoasă cu ajutorul cailor înapoi în gospodării, unde lemnele erau încărcate în autoutilitarele suspecților care se deplasau cu acestea în zona de sud a României (în principal în județele Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj).

 

Victimele erau amenințate și lovite cu palmele, pumnii, picioarele, biciul și diverse obiecte contondente, persoanele vătămate fiind aduse în stare de aservire și lipsire de libertate în condițiile în care acestea erau supravegheate permanent de către membrii grupărilor.

 

 

Procurorii mai susțin că, de cele mai multe ori, victimele nu primeau mâncare iar când primeau li se ofereau resturi de mâncare, erau legate (cu lanțuri sau chingi) sau încuiate pe timpul nopții ca să nu fugă. Unor victime li se aplicau tratamente umilitoare — erau dezbrăcate complet și udate alternativ cu apă rece și caldă; erau legate de mâini și picioare și puse să mănânce de pe jos, erau puse să se bată între ele pentru amuzamentul suspecților, li se arunca mâncarea pe jos.

 

De asemenea, există suspiciunea ca unele victime au fost violate sau abuzate sexual.

 

În cauză a fost începută urmărirea penală față de 40 de persoane, care vor fi aduse la sediul DIICOT ST Pitești în vederea audierilor.

 

(Sursa: libertatea.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here