Ilie Năstase: "Băsescu are PENSIE NESIMŢITĂ!"

Indignare mare după ce presa a anunţat ce pensie lunară va încasa fostul preşedinte Traian Băsescu. Fostul mare tenismen Ilie Năstase a luat foc după ce a aflat că Băsescu va primi lunar peste 7.600 de lei. „Nasty” a etichetat suma drept „nesimţită” pentru situaţia din România.

Traian Băsescu şi-a încasat deja prima pensie, e vorba despre o remuneraţie lunară totală de peste 7.600 de lei. Adică pensia pe care o primește în calitate de fost comandant de navă, peste 2.500 de lei, la care se adaugă 75% din indemnizaţia de preşedinte. Documentele oficiale relevă că indemnizaţia unui fost şef de stat este de 5.060 de lei, de unde rezultă că Băsescu ridică nu mai puţin de 7.660 de lei pe lună. Situaţia l-a făcut pe Ilie Năstase să spună că nu este normal ca într-o Românie săracă un pensionar să beneficieze de un venit lunar atât de mare.

 „Mie, unul, mi-ar fi ruşine ca lumea să afle despre mine că încasez atâţia bani pe lună de la stat, în condiţiile în care mulţi români, chiar populaţia activă şi nu pensionari, încasează sume cu care abia îşi ţin zilele. Băsescu are pensie nesimţită. Nu ştiu cum se calculează pensiile astea şi nu ştiu cum mulţi pensionari, aşa cum aud, ajung să ia pensii de doar câteva sute de lei după o viaţă în care au muncit. Nu este normal să fie asemenea diferenţe între pensii. Nu mă refer la salarii, unde fiecare câştigă pentru ceea ce munceşte, dar după ce am muncit o viaţă, cu toţii avem dreptul la un trai decent”, a declarat, pentru ziarulring.ro, fostul mare tenismen.

 

 

 

 

Sursa: realitatea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here