Ieșeni vânați de Antifraudă pe site-urile de vânzări online. Prejudiciu de 130.000 lei după mii de tranzacții cu haine, jucării și semințe

Ieșenii care comercializează diverse produse pe internet sunt vânați de către inspectorii antifraudă! ANAF a luat la ochi doi ieșeni care au revândut online produse cumpărate din piețe și trimise prin curierat și Poșta Română. O ieșeancă a vândut de aproape 8.000 de ori diverse produse de îmbrăcăminte, cosmetice și jucării, iar inspectorii Antifraudă au calculat impozite de peste 71.000 lei neplătite către stat. Femeia s-a trezit și executată silit pentru recuperarea prejudiciului. Un bărbat a cumpărat semințe de legume din piețe pe care le-a revândut pe internet. ANAF a calculat un impozit de aproape 60.000 lei pentru toate aceste tranzacții. Ambii ieșenii au contestat deciziile la instanțele de judecată și au cerut recalcularea sumelor respective.

Doi ieșeni au fost luați la ochi de către Agenția Națională de Administrare Fiscală după ce au fost prinși că au vândut diferite produse pe internet, sumele încasate fiind de câteva sute de mii de lei. Cei doi ieșeni, un bărbat și o femeie, au dat Administrația Fiscală în judecată și au cerut anularea deciziilor de impunere luate de Antifraudă pentru tranzacțiile electronice pe care le-au operat, invocând erori comise de inspectorii antifraudă. Sutele sau miile de tranzacții online făcute de cele două persoane în ultimii ani au dus la impozite de peste 120 mii lei care nu au mai ajuns în bugetul statului. Ambele persoane au dat statul în judeactă și au cerut anularea acelor decizii.

Gaură de aperoape 60 mii lei din tranzacții cu semințe de legume

Alexandru Cojocaru a contestat o decizie luată de Direcția Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava, prin care i-a fost imputată suma de 58.988 lei, bani pe care acesta i-ar datora statului în urma unor tranzacții pe care acesta le-a efectuat online. Alexandru Cojocaru, în perioada 2016-2020, a efectuat mai multe livrări de semințe leguminoase pe care le-a cumpărat din târguri printr-un PFA pe care îl deține. Conform Antifraudă, bărbatul datorează peste 27 mii lei impozit pe venit din activități independente, aproape 22 mii lei drept contribuții CAS și peste 9.300 lei contribuții la sistemul de sănătate, toate calculate în baza tranzacțiilor pe care acesta le-a efectuat.

În perioada 2016-2020, petenta a efectuat livrări de semințe din familia leguminoase, achiziționate inițial de la persoane fizice în târguri/piețe/spații de comerț volante, fiind întocmite documente de achiziție care atestă intrarea mărfii în posesia persoanei fizice Cojocaru Alexandru, respectiv borderouri de achiziție pe care inspectorii antifraudă le-au încadrat la documente. Plățile pentru marfa achiziționată de la persoane fizice au fost făcute în numerar. lnspectorii antifraudă au încadrat incorect activitatea desfășurată de petentă la activități independente pentru care veniturile se determină în sistem real, și nu la norma de venit, invocand în susținere articolele care reglementează activitatea impusă la norma de venit, susține bărbatul în plângerea adresată instanței.

Ieșeanul a revândut semnițele pe internet! Le-a trimis prin curierat

Bărbatul a revândut acele semințe trimițând colete prin firme de curierat, ceea ce a făcut ca Antifrauda să îi ia urma. Alexandru Cojocaru a susținut că Antifrauda a înregistrat toate acele tranzacții pe persoană fizică, în loc să le treacă pe PFA, eroare care ar fi dus la înregistrarea sumelor respective.

„Reiese că nu am procedat la exercitarea opțiunii de schimbare a sistemului de impozitare a veniturilor din activitate independentă desfășurată în perioada 2016-2020 , din cel pe bază de norme de venit în cel de sistem real, motiv pentru care echipa de control nu poate exercita opțiunea în numele contribuabilului, aceasta fiind dreptul acestuia”, susține Alexandru Cojocaru în plângerea adresată instanței.

Executată silit după ce a vândut 8.000 de colete cu haine și jucării! 

Ieșeanca Cornelia Alexandra Prodan ar fi prejudiciat statul cu peste 71 mii lei după ce a revândut pe internet haine, cosmetice și jucării cumpărate anterior, în perioada 2017-2020. Femeia a făcut aproape 8.000 de livrări, coletele fiind expediate cu Poșta Română. Astfel, Antifrauda a solicitat documente și de la Poștă pentru a vedea istoricul tranzacțiilor și de ce plăți a beneficiat femeia.  Reiese faptul că persoana fizică Cornelia Alexandra Prodan a efectuat livrări de bunuri prin intermediul firmelor de curierat către diferite persoane fizice, fără a îndeplini obligațiile de înregistrare în vederea efectuării de acte și fapte de comerț. Sumele încasate în urma acestei activități comerciale continue nu au fost evidențiate, declarate și nici supuse impozitării astfel, persoana fizică Cornelia Alexandra Prodan trebuia să achite către bugetul de stat și bugetul de asigurări sociale de stat cu suma totală de 71.146 lei, reprezentând impozit pe venit în sumă de 40.792 lei, contribuții de asigurări sociale (CAS) în sumă de 20.778 lei și contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate (CASS) în sumă de 8.577 lei, se arată în întâmpinarea depusă de reprezentanții ANAF.

Executată silit de Antifraudă

În schimb, ieșeanca susține că pe lângă jucăriile care nu mai reprezentau interes pentru copiii din familie, a vândut și produse cosmetice, ea fiind reprezentant al unor companii de profil. Femeia a ajuns să fie executată silit.

„Majoritatea trimiterilor poștale au fost constituite din produse pe care le-am achiziționat în folos propriu și pe care le-am revândut ulterior altor persoane, la un preț inferior. Unele dintre ele au reprezentat achiziții nepotrivite nevoile mele și ale familiei, motiv pentru care în vederea evitării unor proceduri laborioase cu vânzătorii am ales să le plasez la vînzare pe site-urile de profil. Bunurile comercializate prin intermediul site-urilor sunr constituite din bunuri personale pe care nu le-am mai folosit , produse cosmetice pe care le-am vândut în calitate de reprezentant, precum și alte produse handmade confecționate personal, vândute la prețuri modice. Sursele de proveniență a bunurilor promovate online sunt reprezentate de site-urile producătorilor sau a altor magazine online, precum și magazinele fizice, tarabe sau alte puncte de achiziție produse. Acestea au fost recepționate și depozitate la adresa de domiciliu. Nu am avut cunoștință de necesitatea înregistrării desfășurării unei astfel de activitate sub o formă de organizare prevăzută de legislația în vigoare. Nu am avut cunoștință de obligativitatea declarării venitului realizat din vânzarea unor bunuri noi sau second hand, fie la un preț redus, fie la prețul de catalog, în cazul produselor  cosmetice”, se arată în adresa depusă de Cornelia Alexandra Prodan la instanța de judecată.

Vlad ROTARU

2 COMENTARII

  1. De cersetoria cu instrumente muzicale din tot orasul, cand se ocupa ANAF? Acolo evaziunea e pe fata: serviciu, plata la cutie, implicit buzunar, fara nicio forma legala. Sau Antifrauda doarme dupa ora 16? Nu-i nimic, activitatea de behait pe bani incepe de la 11… Este o indeletnicire manoasa, aduce cel putin 3000 lei lunar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here