Ieșeanul Ioan Dan Niculescu, fostul coordonator al campaniei online a președintelui Klaus Iohannis, a murit într-un groaznic accident în Suceava

Ioan Dan Niculescu, coordonator al campaniei online a președintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale, a murit într-un accident rutier produs, aseară, pe DN2, la intrarea în localitatea Roşiori, comuna Vadu Moldovei, a declarat presei purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată.

 

Accidentul s-a produs în urma coliziunii dintre o autoutilitară şi un autoturism.

 

 

Foto: Facebook/Radar Iași Oficial – Catalin Iustin Terinteac

 

Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, a declarat că Ioan Dan Niculescu, în vârstă de 38 de ani, din Iaşi, care conducea un VW Golf, circula pe DN2, în Vadu Moldovei, a intrat cu viteză excesivă într-o curbă la dreapta şi a derapat, intrând pe contrasens în coliziune cu o autoutilitară Iveco, condusă regulamentar de Gabriel Şoldan. În urma accidentului, şoferul din Iaşi a murit.

 

Potrivit ISU Suceava, şoferul autoutilitarei a fost transportat la Spitalul Fălticeni, iar o a treia persoană, pasagera în autoutilitara Iveco, a fost rănită uşor şi a refuzat transportul la spital.

În acest caz s-a deschis un dosar penal ce va fi soluţionat procedural.

 

Ioan Dan Niculescu a propulsat Baia Mare în finala pentru titulatura de Capitală Culturală Europeană  2021 după ce a fost refuzat să facă același lucru pentru Iași. El și-ar fi dorit să promovaze Iașul, dar la licitația organizată de Primărie, criteriul financiar l-a făcut pe Niculescu să părăsească competiția de aici și să se orienteze spre Baia Mare.

 

Citește și Acasă a fost refuzat. Ieșeanul care a ajutat Baia Mare să intre în finala pentru Capitală Culturală Europeană 2021

 

Ioan Niculescu era director de creație la propria agenție de publicitate din Iași, pe care a înființat-o în urmă cu mai bine de un deceniu, iar în 2014 a reușit ceea ce unii numeau imposibilul în campania electorală: să adune pe pagina de Facebook a unuia dintre candidații la președinție, într-un timp record, sute de mii de like-uri.

S-a născut într-o familie de medici, era absolvent de Drept şi avea o experienţă de două decenii în creaţie. În campania prezidenţială online s-a ocupat de cele mai mici detalii ale paginii oficiale de Facebook a președintelui Iohannis.

 

(Sursa: radioiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here