Ieșean ucis cu furca în timp ce dormea pe prispa casei

Trei tineri din comuna ieșeană Golăieși, dintre care unul minor, riscă ani grei de pușcărie după ce au ucis în bătaie un consătean.

 

Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași a dispus trimiterea în judecată în stare arest preventiv a trei tineri din satul Cilibiu, comuna ieșeană Golăiești, acuzați de omor: Gabi leonte, 29 de ani; Mihai Marius Gheorghiu, 21 de ani și G.V.A., 17 ani.

 

„La data de  17.07.2016, în jurul orelor 15.30, cei trei inculpați au intrat în curtea fostei şcoli din satul Cotu lui Ivan din comuna Golăeşti, jud.Iaşi (imobil locuit de numiţii Lupu Ecaterina şi Curmei Dorel şi copiii acestora) unde, profitând de faptul că persoana vătămată Pribeagu Ionel (36 ani) dormea pe o prispă  de lângă imobil, inculpatul Leonte Gabi i-a aplicat câteva lovituri cu partea metalică a unei furci peste corp şi cap, după care, toţi trei au continuat să-l lovească cu picioarele şi cu pumnii peste corp şi cap, cauzându-i „contuzii cerebrale fronto temporal stâng şi occipital stâng, lamă de hematom subdural parieto-occipital drept, leziuni axonale difuze” , leziuni incompatibile cu viața și  care au condus în cele din urmă la decesul vicitmei, la data de 23.07.2016.

 

În aceleși împrejurări, inculpații majori au lovit cu pumnii și picioarele și persoana vătămată Lupu Gabriel Constantin iar inculpatul Leonte Gabi a ameninţat cu moartea şi incendierea locuinţei pe Lupu Gabriel Constantin şi Deliu Georgiana în ipoteza în care aceștia intenționau să anunțe autoritățile cu privire la faptele percepute în mod direct, inducând celor doi  o stare de temere.

 

Aparent, posibilul motiv al comiterii acestei fapte a fost un incident care ar fi avut loc în aceeași zi între victimă și fratele inculpatului Leonte Gabi, ultimul acuzându-l pe primul că ar fi tăiat cablul care-i alimenta locuința cu energie electrică”, arată procurorii ieșeni în informarea de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here