Ieșean, la un pas de tragedie din cauza unui canal fără capac lăsat nesemnalizat

Un ieşean s-a accidentat grav după ce a avut ghinionul să cadă într-un canal. Bărbatul le-a povestit medicilor că, joi seara, atunci când s-a rănit, se întorcea de la serviciu. Din cauza lăsării întunericului şi a faptului că groapa nu era semnalizată corespunzător, bărbatul a plonjat în interiorul acesteia, accidentându-se. Ieşeanul şi-a rănit mâinile, picioarele şi abdomenul. Mai grav însă este că izbitura i-a afectat unul dintre plămâni, zdrobindu-l, arată „Ziarul de Iași”.

 

Pacientul a fost preluat de un echipaj SMURD şi transportat în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“, unde i-a fost scos sângele adunat în cavitatea pleurală. După primele investigaţii şi tratamente, ieşeanul a rămas internat pentru supraveghere în Clinica de Chirurgie Toracică a unităţii medicale.

 

„Pacientul în vârstă de 38 de ani se întorcea aseară de la serviciu şi a căzut din greşeală într-un canal. El a ajuns în UPU policontuzionat, cu o contuzie toraco-abdominală, multiple contuzii de membre, plus pneumotorax. Bolnavul a fost drenat şi internat pe secţia specializată a spitalului“, a arătat prof. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD. În cazuri minore, pneumotoraxul este asimptomatic, însă în cele severe simptomele se dezvoltă rapid pornind de la durere puternică şi poate duce la şocul cardiovascular.

 

(Sursa: ziaruldeiasi.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here