Iașul, sub media națională la veniturile salariale. A crescut, în schimb, numărul de angajați

A crescut numărul salariaților din Iași și a scăzut salariul mediu din județ. Asta indică statisticile în care sunt comparate cifrele aferente lunii ianuarie 2014 cu cele din luna decembrie a anului trecut. Câștigul mediu net din Iași din luna ianuarie este de aproape 1.500 de lei, mai mic cu 5,7 % față de luna precedentă și cu 8,2% față de media pe țară.

 

„Efectivul de salariaţi din judeţul Iaşi la data de 31 ianuarie 2014, a fost de 146.348 persoane, în scădere cu 213 persoane (-0,1%) faţă de luna corespunzătoare din anul 2013, şi în creştere cu 335 persoane comparativ cu sfârşitul lunii decembrie 2013”, se arată în comunicatul emis de Institutul Național de Statistică citat de Digi 24.

În plus, în luna ianuarie 2014, câştigul salarial mediu nominal brut în judeţul Iaşi a fost de 2.069 lei, iar cel mediu net de 1.492 lei, cel brut înregistrând o scădere cu 5,4% față de luna decembrie 2013 și cel net cu 5,7% față de aceeași lună.

Comparativ cu media pe țară, câştigul salarial mediu net din judeţul Iaşi, realizat în luna ianuarie 2014, a fost mai mic cu 8,2%.

Vedeți mai jos un tabel cu evoluţia câştigului salarial mediu nominal net, pe domenii, în luna ianuarie 2014 comparativ cu ianuarie 2013, respectiv decembrie 2013:

 

 

 

(Sursa: digi24.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here