Iașul de aproape patru ori mai sărac decât Bucureștiul

Iaşul a avut anul trecut o rată de creştere economică de 5,5%, mai mică decât judeţele Maramureş, Cluj şi Alba, unde s-au înregistrat cele mai însemnate majorări la nivel naţional, de 6,2%, 6%, respectiv 5,8%. Potrivit raportului „Proiecţia principalilor indicatori economico-sociali în profil teritorial până în 2020”, document publicat de Comisia Naţională de Prognoză, judeţul Harghita a avut o creştere de 5,7 procente, iar Bacău, Covasna şi Caraş-Severin au fost „egalele” Iaşului din acest punct de vedere, cu o rată de 5,5%.

Economia românească, per ansamblu, a înregistrat o creştere de 4,8% în 2016, iar produsul intern brut (PIB) al României a fost de 169,6 miliarde de euro, aproximativ 8.600 de euro pe cap de locuitor.

PIB pe cap de locuitor în judeţul Iaşi a fost în 2016 în valoare de 6.665 euro, faţă de 6.257 euro, cât a fost estimat pentru 2015. În Capitală, nivelul PIB/locuitor a fost anul trecut de 22.878 de euro. Valori însemnate ale nivelului PIB pe cap de locuitor, de peste 10.000 euro, s-au mai consemnat anul trecut în judeţele Constanţa (12.319 euro), Cluj (11.089 euro), Timiş (10.830 euro), Prahova (10.717 euro), Braşov (10.280 euro) şi Ilfov (10.212 euro). La polul opus, cu un nivel al PIB situat sub pragul de 5.000 de euro pe cap de locuitor, sunt şase judeţe, dintre care patru sunt din regiunea Moldovei: Suceava (4.918 euro), Neamţ (4.701 euro), Mehedinţi (4.600 euro), Teleorman (4.482 euro), Botoşani (4.191 euro) şi Vaslui (3.882 euro).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here