Iașul are asigurată căldura în această iarnă. Cărbunele necesar sezonului de încălzire 2016-2017 a început să sosească la CET Holboca

În paralel cu derularea, conform programării, a lucrărilor de investiţii, modernizări, reparaţii şi mentenanţă prevăzute pentru vara acestui an atât la cele două centrale de producţie, cât şi pe reţele, Veolia Energie Iaşi a securizat întreaga cantitate de combustibil prevăzută în schema de funcţionare pentru iarna 2016-2017.

 

Astfel, în cursul zilei de duminică, 28 august, a ajuns la CET Holboca primul transport de cărbune din cantitatea totală comandată în vederea derulării în condiţii optime a viitorului sezon de încălzire – 137.500 tone. La această cantitate se adăugă cele 30.000 de tone rămase în stoc de iarna trecută.

 

 

Cărbunele va fi adus la Holboca în circa 2.700 de vagoane, grupate în câte 11 navete pe săptămână, adică un ritm de livrare de 20.500 tone la fiecare şapte zile.

 

Obiectivul este ca ultimele livrări de cărbune să aibă loc la sfârşitul lunii octombrie, înainte de venirea sezonului cu adevărat rece.

 

De asemenea, alimentarea cu gaze naturale a CET Tudor este complet securizată până anul viitor.

 

 

Prin urmare, nu vor fi niciun fel de probleme din acest punct de vedere, alimentarea cu apă caldă şi căldură a ieşenilor fiind asigurată la cel mai înalt grad de calitate şi continuitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here