Iașul a ajuns să exporte „know-how” în termoficare în toată România

Forumul național al energiei a fost animat de prezentarea contorizării „orizontale”, proiect demarat în premieră la Iași. Orașul Suceava deja vrea să-l implementeze. Succesul administrării serviciului la Iași poate deveni o viziune aplicată la nivel național.

 

Metoda de contorizare individuală în sistemul centralizat de termoficare implementată de Veolia Energie Iaşi, ce duce la o scădere a facturii de energie termică a fost extrem de apreciată la Forumul naţional al energiei termice 2016. Prin proiectul de contorizare individuală a consumului de energie termică în sistem centralizat cu distribuţia pe orizontală a instalaţiilor din apartamente costurile sunt reduse cu 40%.

 

Apreciaţi la nivel naţional

În cadrul „Forumului naţional al energiei termice 2016”, organizat recent la Bucureşti, rezultatele echipei Veolia Energie Iaşi au fost apreciate de autorităţile centrale şi locale, dar mai ales de reprezentanţii asociaţiilor de proprietari şi ai clienţilor finali.

Echipa Veolia Energie Iaşi a oferit detalii atât despre contractul de delegare, sub care funcţionează termoficarea centralizată la Iaşi, cât şi despre colaborarea cu Primăria Municipiului Iaşi şi celelalte autorităţi implicate.

„Un real interes a generat proiectul de contorizare individuală a consumului de energie termică în sistem centralizat cu distribuţia pe orizontală a instalaţiilor din apartamente. Acest proiect trebuie să fie completat cu o viziune asumată la nivel naţional, prin care să fie susţinut cu fonduri europene un program coerent de contorizare la nivel de apartament cu înlocuirea completă a instalaţiilor interioare de apă şi căldură si trecerea acestora de la configurarea pe verticală la distribuţia pe orizontală“, spune directorul comercial şi de comunicare al Veolia Energie Iasi S.A..

 

Prezentarea Veolia Energie Iași a deschis ochii participanților asupra noului concept: „sistem centralizat, consum individual”

Costuri suportate de Veolia

În Iaşi, Veolia Energie a implementat acest sistem suportând toate costurile (casa scării, coloanele comune, contorul individual, instalaţia din apartament, etc), cu condiţia ca cel puţin jumătate dintre locatari să fie de acord cu proiectul şi să se se debranşeze de la sistemul centralizat. Dacă nu se aplică acest caz, atunci locatarul nu are de plătit decât contorul de la uşă: 1.600 lei (TVA inclus).

Prin implementarea acestei soluţii, se reduce plata la comun pentru încălzirea prin coloanele care străbat apartamentele şi ne apropiem de dezideratul „fiecare plăteşte cât consumă“, iar costurile individuale scad puternic.

Practic este vorba de înlocuirea completă a vechilor instalaţii de apă calda şi căldura din bloc, ce nu au fost înlocuite niciodată de la darea în folosinţă a clădirii şi înlocuirea cu instalaţii complet noi, izolate, care aduc un mare câştig de eficienţă energetică şi, deci, de economii de consum. Se îmbunătaţeşte starea tehnică a instalaţilor din bloc şi din locuinţe şi, prin urmare, creşte valoarea de piaţă a apartamentului.

 

Ce aduce coontorizarea individuală

Facturi mai mici şi independenţă faţă de vecini sunt marele avantaje ale locatarilor dincele două blocuri ce fac parte dintr-un proiect pilot lansat de Veolia Energie Iaşi.

Fiecare apartament este contorizat individual, iar proprietarii îşi vor putea regla singuri temperatura din locuinţă, în fiecare cameră, în funcţie de cât doresc. Oferta i-a convins inclusiv pe cei cu centrale termice să se întoarcă în sistemul centralizat.

„Cu contor individual la fiecare apartament pe casa scării, la uşă, în aşa fel încât fiecare locatar, când doreşte, să-şi regleze încălzirea în fiecare cameră în funcţie de confortul pe care îl doreşte şi de puterea financiară pe care o are“, explică Ana Maria Icătoiu.

 

Multe avantaje pentru locatari

Locatarii care aderă la sistemul centralizat de încălzire pot avea o serie de beneficii care se simţi direct şi imediat: contoarele sunt individuale, pentru fiecare apartament, iar sistarea furnizării energiei către locatarul rău-platnic poate fi realizată direct, deoarece contorul este montat pe casa scării.

Pentru aceşti locatari, contorizarea consumului de agent termic la nivel de apartament şi eliminarea coloanelor verticale din locuinţele de bloc aduce costuri mai mici decât cu centrale de apartament şi autonomie deplină a consumurilor pentru fiecare proprietar.

În plus, facturile se vor reduce simţitor, iar încălzirea apei calde se face instantaneu, prin recirculare continuă. Practic, e ca şi cum ai avea centrală termică de apartament, dar cu costuri mult mai mici.

 

 

Prin rețelele orizontale, costurile de încălzire au scăzut cu 45% la blocurile-pilot din Iași. Există deja cereri de la mai multe asociații

Facturi reduse cu 40%

Oamenii din blocurile unde s-a trecut la contorizarea individuală s-au declarat extrem de mulţumiţi de alegerea făcută.

„Marele avantaj al scoaterii instalaţiei de apă caldă şi căldură pe casa scării este că s-au redus un număr de 20 de ţevi, instalate în plan vertical, care consumau inutil energia termică. Un alt avantaj este că, în cazul în care există persoane care nu plătesc căldura, poţi deconecta doar acea familie sau apartamentul, fără să fie afectată toată scara. Aceste module fac de asemenea o înregistrare mai exactă a fiecărei cantităţi de căldură consumate şi vor duce la scăderea facturilor. Scăderile sunt de până la 40% la factura de căldură”, menţionează Dumitru Plăvan, preşedintele asociaţiei care a beneficiat de această instalaţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here