Iaşi, sau despre parfumul de fundătură irecuperabilă

–  cînd dracu’ vom avea o politică ieşeană decentă, nu doar mizerie şi amatorism ? –

 

Nu ştiu a cui e formula asta, dar tare exactă mai e : ” Dulcele stîrv al Ieşilor „. Oricît ne-am face că nu vedem realitatea, ” dulcele tîrg ” e, de mult, doar o ficţiune anesteziantă, pe care mulţi obişnuiesc s-o tragă pe nas, preferînd privirii lucide bolboroseala popească a unei liturghii cleioase, împănate cu tei, duhuri sfinte şi ochi daţi peste cap.

Dincolo de norul terestru al auto-aburelii paleative, realitatea seamănă cu un conac boieresc, ajuns magazie de ambalaje : din fostă capitală, Iaşul ( scrieţi-i numele cum vreţi, tot un drac e ) a ajuns un oraş de mîna a treia, ornat cu elite de mînă moartă şi condus de politicieni patrupezi. Cine vrea să nege, spumegînd, e invitat să-şi amintească, de exemplu, cîţi ani a durat reparaţia Teatrului Naţional ori a Palatului Culturii. Sau de ruşinosul eşec, finanţat generos, al campaniei ” Iaşi, capitală culturală europeană „. Ori să parieze dacă reparaţia clădirii Filarmonicii va fi gata, sau nu, după un sfert de secol.

Condus doar de mediocri înăcriţi, lacomi şi tupeişti, tîrgul tribului bahluian n-avea cum ajunge altceva decît o fundătură cu pretenţii. Iar viitorul nu sună nici el strălucit. Pe de o parte, fiindcă PSD şi PNL sînt doar două feţe cleioase ale aceleeaşi monezi false. Doar fanii extratereştrilor sau Dorin Dobrincu & co mai pot crede că partidul lui Dragnea ori cel al orbano-buşoilor se pot reforma, pe bune, în timpul vieţii noastre. Lucru valabil şi pentru căruţele cu gonaci numite ALDE, PMP etc. Partea cea mai proastă e însă alta : veştile nu sînt prea grozave nici dinspre ” noile speranţe ” ale tîrgului – Partidul Pentru Iaşi & USR.

Pentru Iaşi, adică Andrei Postolache şi cam atît, s-a comportat, vreme de un an, ca un grup de şamani maori care a descoperit, din întîmplare, curentul electric, iar apoi s-a tot mirat de ce tribul nu-i recunoaşte pe eroi drept zei, ori măcar nu aduce ofrande, sub formă de înscrieri frenetice în partid. Fără să înţeleagă că, după ce a aruncat la gunoi două mandate de consilier municipal şi unul judeţean, e dator să facă treabă cît pentru 13 %,  Postolache a avut în Consiliul Local o prestaţie amestecată, punctată de amatorism şi naivităţi, fără o strategie coerentă, măcar din punctul de vedere al imaginii şi comunicării publice. Ca un Budha IT privindu-şi propriul buric, liderul PPI a fost un ornament aproape ideal pentru maşina de vot pesedistă. Iar băltirea din ograda partidului nu pare să anunţe vreun reviriment spectaculos al celor care se anunţau rachete, dar s-au arătat trotinete cu motor.

La USR Iaşi, cam acelaşi fîs cu franjuri. Filiala nu există, practic, iar şefa ei, deputata Chichirău, a crezut că poate compensa şase luni de vid cu o prezenţă intempestivă în Consiliul Local. O prezenţă al cărei efect a fost mai degrabă discutabil, datorită amatorismului cu care ” americanca ” repatriată confundă lucrurile bine gîndite şi bine spuse cu disputele verbale de şcoală generală, din categoria ” ba tu eşti prost şi urît „. Dincolo de intenţiile şefei locale a USR, prestaţia ei la şedinţă mi-a amintit de un fost Gică Contra de serviciu, decorativ şi folosit de majoritatea de atunci pentru a arăta că opoziţia vrea doar ceartă şi scandal – Dan Cîrlan, fost liberal, actual pesedist. E dezolant să vezi că, după atîţia ani, cineva care s-a întors din America, cu intenţii reformatoare, a rămas la nivelul unui trombonist ieftin, clasat de mult în insectarul politicii ieşene.

Există şanse să avem, totuşi, o politică decentă la Iaşi ? Doar dacă un grup de oameni serioşi, hotărîţi să cureţe mizeria, ” colonizează ” PPI sau USR Iaşi, ori înfiinţează un nou partid, cu reguli serioase şi termene clare. Altfel, mîlul e garantat : vom avea aceeaşi fundătură cu pretenţii, trăind din amintirile ceţoase ale unui conac boieresc, ajuns depozit de ambalaje.

 

Lucian Postu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here