Iași – capitala teatrului și artelor performative din România

Festivalul PERFORM Iași susține și promovează mișcările artistice independente, de la “mai teatru” la “mai puțin teatru”. Peste 100 de invitați, spectacole de teatru, performance-uri, conferințe, lansări de carte, în săptămâna 22-29 iunie 2014, la Iași.

 

În perioada 22-29 iunie, Festivalul de Teatru și Artă Performativă PERFORM Iași 2014 deschide perspectivele unei explorări a zonei teatrale independente din România. Organizat în cadrul Festivalului Internațional al Educației FIE 2014, PERFORM Iași propune 26 de evenimente menite să încurajeze atât contactul publicului avizat, cât și al celui nespecializat, cu manifestări teatrale ce se vor desfășura în spații cu specific fie convențional, fie neconvențional.

 

Aflat la prima ediție, festivalul urmărește în același timp antrenarea unor obișnuințe culturale ale profesioniștilor neinstituționalizați, fiind astfel un pretext de dezvoltare profesională pentru artiști, prin intermediul unor ateliere, conferințe, dezbateri, lansări de carte.

 

„To fringe or not to fringe”, aceasta este întrebarea cu care PERFORM își întâmpină publicul ieșean timp de 8 zile, aducând totodată în dialog nume-cult ale teatrului românesc, de la actori ca Maia Morgenstern, Andreea Bibiri, Ioana Păun, la regizori cu nume sonore cum ar fi Radu Afrim, Eugen Jebeleanu, coregrafi recunoscuți precum Vava Ştefănescu, Andreea Gavriliu, Farid Fairuz și teatrologi reputați precum Oltița Cîntec, Ionuţ Sociu, Cristina Rusiecki și mulți alții.

 

Organizat de Asociația Artes, cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași, PERFORM Iași se încadrează în seria mișcărilor ce susțin candidatura Iașului la titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021.

 

„Dintr-un brainstorming de o noapte s-a născut PERFORM, ca identitate a unei platforme de dialog și manifestare pentru artiștii și artele performative. Ideea festivalului a apărut încă din 2013, în cadrul FIE, în care a fost introdusă o secțiune de Fringe teatral. Conceptul se axează pe ideea de festival de teatru independent, deci liber de orice constrângere. Aștept ca cei care vor afla de noi să vină în număr cât mai mare la spectacole și le garantez că ceea ce vor vedea la PERFORM le va lăsa urme”, spune Conf. Univ. Dr. Octavian Jighirgiu, Directorul Festivalului de Teatru și Artă Performativă Perform.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here