Iarnă de groază pentru mii de locatari. Centrala termică a intrat în faliment

Mii de locatari din Brăila vor rămâne fără căldură şi apă caldă după ce centrala termică din oraş a intrat în faliment.

 

CET Brăila avea datorii către furnizori de peste 70 de milioane de lei, informează Realitatea TV.

 

Brăilenii care nu au datorii la întreţinere vor primi ajutoare pentru a-şi cumpăra centrale termice.

 

Cererea de intrare în insolvență a fost depusă de CET Brăila la Tribunal, în septembrie, compania de termoficare specificând datorii de circa 77 de milioane de lei, potrivit Obiectiv Vocea Brăilei.

 

Potrivit directorului general al unităţii, Stănel Necula, se putea vorbi de o stare generală de insolvență de 2-3 ani, de când societatea este pe minus. „În fapt, s-a materializat acum, prin această solicitare făcută de către Consiliul de Administraţie, la solicitarea mea”, a spus Necula, potrivit publicaţiei brăilene.

 

La sfârşitul lunii august, Sindicatul Liber CET a acuzat administraţia fabricii de căldură din Brăila că unitatea plăteşte terţi colaboratori, în timp ce angajatorul a ajuns să aibă o restantă de aproape 6 luni la plata salariilor, plus o serie de alte drepturi de ordin salarial.

 

Conform publicaţiei citate, după estimările sindicatului, restanta de ridică la peste 10 milioane de lei.

 

(Sursa: ziare.com)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here