Avem un partid, cum procedăm? Cam asta pare a fi întrebarea actualei conduceri a partidoiului, în condițiile în care scorul acestuia a luat-o binișor la vale, am zice dintr-o cauză limpede, două puncte, Dragnea. Dresul busuiocului după rezultatele la europarlamentare s-a dorit ceva în forță numai că una-i în congres și alta-n birou. Cu Dragnea la zdup și Dăncilă la timonă, cel mai înjurat partid al ultimului deceniu are probleme serioase și nu țin de scoaterea unui prezidențiabil cu pedigree cât mai cu seamă de criza cadrelor care bântuie mai nou și-n alte părți. Nu-s candidați care să fie credibili, nu mai există oameni integri, iar cei aflați la moment în poziții au devenit ținta votului reactiv animat de sintagma – „Dar, până când tot ăsta?“. De altfel, orice sondaj din orice sursă ar fi, nu poate să releve decât faptul că suntem destul de mediocri în a alege, folcloricul „…ba, pe-a mă-tii֧“ bate la poponeț lejer un „eu sunt cel mai bun să fac ceva“.
În fine, revenind la dres busuioace, am fi mult mai realiști dacă am pomeni de scos castanele din foc sau apă clocotită. Recentul congres care a fixat cui i se va spune să trăiți sau săru’ mâna a reușit doar o peltea de măsuri, deloc populare celor obișnuiți cu „trai nineancă“, un exemplu fiind Oprișan, făcut mic din ce se credea și ar mai fi fost și alți, dar n-au ieșit la înaintare. Apoi s-a plecat urechea spre popor. Lumea înjură că nu-s legume, că harbujii nu-s de Dăbuleni, că roșiile-s toxice. Perfect. Să pice ministrul agriculturii. Buuuun. Lumea înjură că nu poate merge cu Loganul la rude din cauză de lipsă de autostrăzi și drumuri județene. Cum la drumuri județene e vraiște fiind păstorite de consilile județene, a rămas autostrăzile, care nu-s gata. Jos ministru! E vremea bacului și contestațiile curg buluc: „prea multe schimbări, dom’le! Ce face ministru? A?“ În consecință, s-o dăm jos pe doamna Cati. La interne e coaptă treaba de multișor, iar la externe domnului Mele i se rupe dacă va fi remaniat sau nu, că s-a dat țidula cu votu electronic, iar diaspora muncește cu aprindere și nu mai face politică, că nu-i lasă patronii de acolo.
Așadar, un partid aflat la butoane consecutiv unor alegeri și care recurge la remanieri repetate pe criterii doar de biroul unu știute este văduvit din start de ceea ce înseamnă coerență, mai mult, cei ce azi sunt sus și mâine jos nu pot folosi decât filosofia lui „după mine, potopul“, pentru că nu-și bat capul să facă ceva durabil, ce va să fie folosit de altul ca să fie dus la capăt și să culeagă gloria aplauzelor. Adică unul cu munca și următorul cu recolta. Asta s-o creadă mutu! Pe cale de consecință, unitatea de partid rămâne la balconul Julietei, în vreme ce nefericitul social democrat Romeo n-are decât calea întoarcerii către poporul pe care l-a fraierit de-o bună bucată de vreme și drept urmare s-o născut USR-ul. Dar și Pro-ul lui Ponta, care cu bucata înșfăcată din partidoi speră la cai verzi pe pereți, numai dacă nu revine la matcă, scenariu ce poate fi luat în seamă, chiar și la nivel de alianță.
Din ce s-a văzut până acum și din ce se întrevede, și Iașul va ieși din zodia social-democrației, nu neapărat cu ascendent în liberalism sau retrograd în societatea civilă, pentru că și actualul edil cu pelerină dizidentă a dat-o cu mucii-n fasole și a devenit baron. Cu toate procentele sale ce-l situează deocamdată în pole position, doza de încredere i s-a cam făcut degetar și nu văd un partid serios care să-l ia în seamă. Imaginea primarului cu ‘șpe case nu dă bine nici cu slujbe, iar treaba asta o știu toți. Miza pe cartea independenței pare o cale plauzibilă, iar dacă se pune și de un CL tricolor, în mod sigur două din cele trei vor coaliza sub oblăduirea autorizațiilor date de un independent, deja cu vechime în astfel de servicii, astfel că întrebarea din debut își va găsi un răspuns, cel puțin la Iași: – Ia, mai dă-l în mă-sa de partid, c-avem treabă …
Numai de bine,
Văru
