HP va lansa imprimante 3D pentru public

 

 

HP, unul dintre cei mai mari producători de imprimante din lume, va lansa în luna iunie a acestui an primele imprimante 3D pentru consumatori casnici.
 
 

Meg Whitman, CEO-ul HP, le-a spus, recent, acţionarilor companiei că primele imprimante 3D destinate consumatorilor finali vor fi lansate pe piaţă în vara acestui an.

Analiştii  aşteptau de ceva vreme un astfel de anunţ din partea unor jucători mari precum HP, Xerox sau Canon. Whitman a declarat că cercetătorii companiei au reuşit să rezolve mai multe probleme cu care se confruntau, cea mai importantă fiind legată de durabilitatea produsului printat.

 

Executivii HP estimează că piaţa de imprimante 3D  va creşte de la 2,2 miliarde în 2012, la 11 miliarde în 2021.

Piaţa imprimantelor 3D este dominată în prezent de jucători mici precum MakerBot, o divizie a Stratasys care se concentrează pe vânzarea de modele accesibile consumatorilor.Printarea 3D este încă la început şi vorbim de o tehnologie imatură, dar are o aură magică. Ideea că poţi crea lucruri doar apăsând un buton face ca imprimantele 3D să fie atrăgătoare pentru public.

 

 

 

(Sursa: capital.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here