Hozoc, țeparul erou

Mai zilele trecute, o grămadă de lume s-a apucat să-i facă mini-statuie unui afacerist bucureștean, Florin Hozoc, care a donat unui spital din Iași un aparat pentru tratarea Covid 19 cu ajutorul plasmei umane. Cum ar veni, pentru generosul filantrop mai erau dăcît doi pași și trei mătănii pînă la dreapta Sfintei & Cuvioasei Paraschiva.

Evident, e foarte frumos că biznismenul dîmbovițelez a făcut respectiva donație. Dar că pomana lui i-a făcut pe unii să-i înalțe ode fierbinți, uitînd ce dîre cleioase a lăsat prin tîrg fostul ieșean, asta e de-acum meteahnă veche și endemică.

Unii au uitat, alții nu știu : Florin Hozoc e un țepar notoriu. Atît de notoriu, încît ,, Ziarul de Iași ” a publicat, acum cîțiva ani, un avertisment special, pus într-un chenar plasat la loc vizibil, prin care cititorii erau preveniți în legătură cu obiceiurile dubioase ale actualului mare filantrop.

Să fi uitat toată lumea de celebrul liberal în chiloți Hozoc, fratele mai mic de circărie al lui Dan Cîrlan ? Suit pe masă, cu tot cu chiloți, întru etalarea doctrinei ?

Or fi uitat unii ziariști ieșeni țepele de care îl acuzau pe Hozoc, patron, împreună cu Dinu Patriciu, la agenția de presă Romnet, o afacere cu iz clar de neo-Secu ?

Să nu fi aflat nimeni de dosarele cu iz penal în care e implicat Hozoc, împreună cu și mai celebrul liberal Sebastian Vlădescu ? Ori e greu de aflat, pe net, de aceste dosare în care, conform DNA, e vorba de șpăgi de milioane de euro, iar statul pare să fi rămas cu alte găuri, tot de milioane ?

O fi greu de aflat că Hozoc face afaceri legate de plasma umană, deci donația lui nu e filantropie, ci investiție, adică biznis, adică tot poftă de profit ?

Carașii cred că rîma din cîrlig e pomană. Se vede că mulți bipezi încălțați n-au mai multă minte ca-carașii. Ori mai mult obraz ca guzganii care înfulecă din troaca porcilor.

Ziceți-i deci ” Bodaproste ” lu’ domnu’ binefăcător Hozoc. Poate vă oferă și un dans pe masă, în chiloți, ca în vremurile bune. Cu filatropia la vedere. Și cu alt fluid în loc de plasmă.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here