Hotelierii români vor cameriste şi ospătari din Republica Moldova

 

 

Hotelierii români vor să angajeze cameriste şi ospătari din Republica Moldova din vară, după ce România va elimina vizele pentru aceştia, pe piaţa autohtonă fiind nevoie de forţă de muncă pentru că o parte din personal a ales să lucreze în hoteluri din străinătate sau pe vase de croazieră.
 

Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), spus că salariile în Moldova sunt mult mai mici decât în România, iar cetăţenii moldoveni vor fi tentaţi să vină la muncă.

„Avem nevoie în hoteluri de forţă de muncă cu calificare medie – bucătari, ospătari şi cameriste. Avem multe şcoli de formare profesională şi îi putem pregăti. În momentul în care se elimină vizele pentru cetăţenii moldoveni putem să îi angajăm. Avem nevoie de forţă de muncă în special pentru activităţi sezoniere, cum este vara la mare sau iarna la munte”, a declarat agenţiei Mediafax Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

„Noi voiam să luăm asiatici, dar pentru ţările non-europene este nevoie de permis de muncă. În acest caz preferăm să aducem moldoveni, care au marele avantaj că vorbesc limba română. Cei mai mulţi dintre românii care s-au pregătit şi se pregătesc pentru aceste meserii preferă să lucreze în hotelurile din străinătate sau pe vasele de croaziere”, a afirmat Răducan.

 

Din cei care termină Facultatea de Turism şi Servicii Hoteliere din Republica Moldova, piaţa autohtonă absoarbe mai puţin de 10%, iar ceilalţi se angajează vânzători, taximetrişti sau chelneri, afirmă Gabriel Mărginean, preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului Republicii Moldova.
Din acest motiv, asociaţia patronală a semnat joi un protocol de colaborare cu FPTR, care presupune, printre altele, transferul de personal.

„Avem aproape un milion de moldoveni care lucrează în Federaţia Rusă, în special la negru, şi care în contextul politic actual sunt obligaţi să se întoarcă. O parte dintre ei s-ar putea angaja în România”, a declarat Mărginean.

Procedura pentru eliminarea vizelor pentru cetăţenii din Republica Moldova a început în luna martie şi va fi încheiată în iunie.
„Bucătarii, ospătarii şi cameristele din Republica Moldova sunt devotaţi şi nepretenţioşi. Nemaifiind nevoie de permise de muncă din vară, se va deschide o concurenţă cu personalul român care nu va face decât să crească calitatea serviciilor”, a mai spus Răducan.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here