Harrison Ford ar fi fost externat din spital, după accidentul aviatic din urmă cu o lună. Actorul a fost văzut în Los Angeles

Actorul Harrison Ford ar fi fost externat din spital, după accidentul de avion pe care l-a avut la începutul lunii martie.

Informaţia nu vine din surse oficiale, ci de la oameni care l-au văzut pe actorul de 72 de ani conducând prin Los Angeles. Ford fusese dus la spital cu răni grave, când avionul de mici dimensiuni pe care îl pilota s-a prăbuşit pe un teren de golf din sudul Californiei.

Se pare ca Ford s-ar fi ales cu nişte coaste rupte pentru care a fost operat.

Nu este pentru prima dată când Harrison Ford a fost implicat într-un accident aviatic. Un avion cu şase locuri pilotat de starul hollywoodian a avut parte de o aterizare dificilă în Lincoln, în statul american Nebraska, în vara anului 2000.

De asemenea, un elicopter pilotat de Harrison Ford a fost avariat grav la aterizare, în octombrie 1999.

 

 

 

 

 

Sursa: stirileprotv

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here