Dintre toate cele ce s-au petrecut săptămâna asta ce-o trecut, nunta feciorului lui Dragnea și pesta africană au deținut capul de afiș. La prima s-au anunțat mișcări are „societății civile“, menite să-i strice mendrele șăfului de partid, numai că toată treaba s-o făcut la Snagov și în locurile respective nu prea mai este domeniu public, așa că nunta s-o desfășurat fără probleme, Salam fiind răsplătit ca la partid pentru prestația avută. Dar lumea, tot cârcotașă. De ce nu au adus o formație bățoasă, o ABBA, un Boney M, că avea bani. Aici, stop mașina. Cine crede că Salam cântă pe doi lei, să mai cerceteze. Plus de asta, Salam a colaborat și cu Bregovici, așa că, rog frumos, ciocu’ mic, nu vedeți cine-i la guvernare?
Cât despre pesta asta africaneză, treburile au luat-o razna. M-am uitat pe-o hartă de profil și din toată Evropa suntem cei mai năpăstuiți. O bruma ar mai fi pe la ruși, dar mică-mică, o dungă pe la unguri, dar și aia mică de tot, ei bine, grosul e la noi. O luat-o din Dobrogea și merge către nord, iar alt crac se întinde de la Arad înspre Maramureș. Adică, unde-i grosu la consum și comerț cu porcine. Partea tristă-i că se sacrifică în neștire animale, ba chiar au apărut și falși veterinari care înhață purceii din ogrăzi și devin invizibili. Nici la ora asta n-avem habar despre ce și cât e de serioasă treaba, pentru că toată povestea se aseamănă cu „Petrică și lupul“. Lipsesc informațiile serioase și credibile. Ministrul agricol se dă pe după vișin, la deseveuri ești trimis la biroul de presă și-n vremea asta, molima este combătută aprig cu dezinfectanți bățoși oferiți contra cost de cumătrul mare al lui Daddy. Suma? Vreo 28 de meleoane de iepuroi. Cât o fi dat la nuntă respectivul? Să fie primit!
Și uite așa, pe scurt, fecioru’ dragnez scapă de șeptel înainte de declanșarera molimei, dovedind că cea mai eficientă dezinfecție este informația sau pontul, face nuntă și ca un făcut, nașul mare dă dezinfectanții la scară națională pentru stârpirea flagelului. Evident, orice asemănare cu realitatea este absolut întâmplătoare.
Văru