Alianța vestului se vede treaba că s-a transformat într-un precedent de urmat, pentru că șapte primari din Neamț, Suceava, Botoșani și Iași „mări se văzură, apoi se vorbiră și apoi semnară“ o țidulă care peste vreo două sute de ani o să stea bine merci în vreo arhivă sau se va vinde unui colecționar pe ceva parale.
Să remarcăm că județele prezente, fac parte dintr-o structură deja funcțională, recte Agenția de Dezvoltare Regională Nord Est, în care se regăsesc și Bacăul și Vasluiul. Pe cale de consecință, alianța asta ar fi fost mai nimerit să se denumească Alianța Nord Nord Estului.
Dar aici nu ne băgăm, că ce spune dom Flutur se execută întocmai și la timp și să-l ferească Cel de Sus pe ăla care face altfel.
De ce nu-i Bacăul? Simplu. Nu băcăoanii s-au pus contră la traseul autostrăzii către Ardeal? Ei. Și s-o lăsat cu scandal și cu marș de protest la capitală, adică un tămbălău strașnic, că abia abia l-au dres cei de la capitală când au zis „bine, băi, hai c-o trecem prin Neamț, lăsați, nu mai faceți scandal. Altceva? …“ Bun. Dar Vasluiul?
Nooo, că acolo-i dom Buzatu și pe deasupra ar trebui sărit peste Bacău, ceea ce nu e bine, ca să nu mai vorbim despre potențialul județului, vizibil dus la vale după desființarea lui FC Vaslui.
Pentru majoritatea curioasă la o asemenea faptă răsărită cam peste noapte, aliații au zis din capul locului, nu suntem politici. Asta probabil că să fie scutiți de explicații la microfon în caz că se bășică careva din București, dar uitând că cine se scuză, de fapt se acuză și nu-mi spună mie că alianța asta, așa de vopsită în albastru, poate trece peste apartenența la partidul cu săgeată.
Nici măcar prezența, oarecum insolită, a primarului Chirica în fieful liberal de la Suceava nu este o surpriză, calitatea de primar dizident din partidoi aruncându-l în barca adversă la nivel de percepție publică. A, că nu e oficial, păi, nici n-are cum să fie, că pierde mândrețe de mandat.
Dincolo de faptul că se strigă sus și tare că oamenii sunt puși pe dezvoltare, alianța asta pare una de imagine și nu de cartel. Zbaterea asta pentru autostrăzi a prins la public și să nu uităm că vine 20 20.
Prin Suceava se zumzăie de o altă autostradă, către Satu Mare, care ar ușura mult traficul către vest, ca să nu mai vorbim cum ar înflori piața de mașini second de la Cumpărătura. Ia spune-le asta celor din zonă! Păi, te votează cu ambele mâini.
Până una alta, este pe tapet A8-ul. Deja apar declarații și bătăi cu pumnii-n chept că se sprijină din greu treaba asta … și de la inși despre care nu știam că-s parlamentari, dar se vede treaba că mai vor o tură.
Ori, dacă faci o alianță strașnică și cu, și cu … că e băieți buni, care să fie un front comun pentru asta, se duce naibii și asociația de profil și declarațiile de până acuma și tot.
Așadar, văd această formațiune ca o scorneală (nu știu dacă e a lui dom Flutur), un fel de „cum nu strică, nici n-ajută“, menită a înduioșa electoratul de stânga ca să vină spre zona lucrului bine făcut. Și exemple sunt.
Dom Chirica a pus un steag de mai mare dragul în Podu Roș, Flutur a făcut jumătate de centură la reședința de județ, Boancheş încă se roagă să treacă gazele Mestecănișul, Negură are pe cap o droaie de centrale ce merg ca să stea, ca să nu mai pomenim de cei din Neamț ce nu rup gura târgurilor decât cu serbări și târguri. Strașnic.