Guvernul va construi două pușcării noi. Norvegienii dau bani și pentru a treia

Executivul intenţionează să construiască încă două penitenciare, ca soluţie pentru suprapopularea închisorilor din ţara noastră.

 

Guvernul va construi două penitenciare noi, care vor avea câte 1.000 de locuri fiecare, şi mai există intenţia unui finanţator, prin fonduri norvegiene, de a face un al treilea penitenciar, a declarat vineri, cu prilejul seminarului „Condiţiile de detenţie din România: provocări, bune practici şi perspective”, ministrul Justiţiei Raluca Prună.

 

„Guvernul s-a obligat printr-o strategie adoptată anul trecut pentru construcţia a doua penitenciare noi de câte 1.000 de locuri fiecare şi este un lucru cert — există finanţare pentru aşa ceva. Mai există intenţia unui finanţator, prin fonduri norvegiene, de a face un al treilea penitenciar, dar nu ştiu să vă spun mai multe, câte locuri va avea, în orice caz nu mai puţin de 500.

 

Dar, în afară de asta, este îndeobşte cunoscut că simpla construcţie de locuri noi de detenţie nu ţine loc de viziune. Noi putem să construim penitenciare noi, dar dacă nu avem o politică penală coerentă penitenciarele acelea noi se vor umple şi vom fi tot timpul în aceeaşi situaţie”, a declarat Raluca Prună, citat de Agerpres.

 

Ministrul Justiţiei a explicat că pot fi luate şi alte măsuri pentru evitarea suprapopulării şi a dat exemplul penitenciarelor de la Timişoara şi cel de la Gherla, unde deţinuţii lucrează la firme private.

 

„Penitenciarul de la Gherla, care este într-un regim de maximă siguranţă, tocmai mi s-a făcut o prezentare (…) şi ni s-a spus că există persoane (private de libertate — n.r.) care lucrează la o multinaţională, (…) şi avem cifre — 349 de persoane aflate în regim de maximă siguranţă au lucrat anul trecut, iar anul acesta avem 489 de persoane care lucrează în Penitenciarul Gherla”, a arătat Raluca Prună, adăugând că cest lucru aduce venituri, în primul rând, deţinuţilor, care pot avea un salariu, propriile venituri şi care le oferă o viaţă demnă şi o reintegrare socială.

 

„Noi nu trebuie să uităm că tot acest sistem are finalitatea reintegrării sociale a deţinutului. (…) Trebuie să avem o viziune mai largă în care implicăm şi viaţa de după penitenciar”, a adăugat ministrul Justiţiei.

 

O altă măsură alternativă la suprapopularea din penitenciare este şi consolidarea sistemului de probaţiune, Raluca Prună menţionând că acest sistem va primi 565 de posturi noi.

 

„O măsură alternativă la suprapopulare, dar nu numai, este şi consolidarea sistemului de probaţiune. Asta spune noul Cod de procedură penală. Este o nouă filosofie şi trebuie şi aici să lucrăm destul de mult. Am făcut un temei legal pentru ca sistemul de probaţiune să primească 565 de posturi noi, pe care trebuia de altfel să le primească în ultimii trei ani şi nu le-a primit”, a punctat Raluca Prună.

 

(Sursa: Epoch Times România)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here