Protestele de săptămâna trecută şi ameninţările cu noi mitinguri de amploare pentru duminică nu îi sperie pe cei din Guvern. Ministrul Justiţiei, Florin Iordache a dezvăluit în direct la Antena 3 că nu se va renunţa la ordonanţe. Mai mult, Iordache lansează un atac dur la adresa lui Klaus Iohannis care spunea că România nu riscă amenzi de la CEDO. Ministrul Justiţiei susţine exact contrariul.
Citeşte şi: Discuţie la nivel înalt între Trump şi Putin: Deciziile care pot schimba RADICAL cursul Planetei
„De trei ani de zile se recomanda României să se facă ceva pentru penitenciare. Dacă nu facem nimic, peste 2-3 luni de zile vom începe să plătim. Va fi o penalizare de 80 de milioane de euro pe an. Trebuie să demonstrăm la CEDO că putem face ceva. Amenda luată din banii românilor nu va rezolva problema. Degeaba alocăm fonduri. Oamenii spun: ‘Nu ne omorâţi’.”, a spus Iordache la Q&A, emisiunea Alessandrei Stoicescu.
Citeşte şi: RĂZBOI total în PRM: Au fost la un pas de bătaie, acum s-a trecut la AMENINŢĂRI şi dezvăluiri
„A spune că România nu este pregătită pentru această ordonanţă, e o eroare. Atunci să ne spună de unde plătim banii. Pregătim şi facilităţi pentru cei care vor angaja foşti deţinuţi. Vom aloca fonduri pentru penitenciare. Vom începe să construim două penitenciare în Caracal şi la Berceni”, a mai spus Iodache.