Guvernul anulează datoriile la 15 companii de armament

 

 

Guvernul a decis anularea obligaţiilor fiscale datorate de 15 companii din industria de apărare care produc sau comercializează armament, muniţie şi material de război, invocând inclusiv actualul context regional geopolitic care „impune întărirea capacităţii de apărare” a României.
 

Anularea obligaţiilor fiscale a fost decisă, prin ordonanţă de urgenţă, în şedinţa de marţi a Guvernului.

Guvernul arată în ordonanţă, obţinută de MEDIAFAX, că nu există surse de finanţare pentru stingerea acestor obligaţii şi că este nevoie de anularea datoriilor, pentru a nu se ajunge în situaţia în care companiile din industria de apărare să intre în faliment, fapt care ar conduce la imposibilitatea asigurării capacităţilor necesare protejării, „în timp real”, a intereselor esenţiale şia le siguranţei naţionale.

 

„În actualul context regional geopolitic se impune întărirea capacităţii de apărare a României prin luarea unor măsuri urgente de redresare economico-financiară a operatorilor economici de interes strategic, astfel încât forţele naţionale de apărare şi securitate să poată fi pregătite pentru protejarea intereselor esenţiale şi siguranţei statului român, precum şi pentru a-şi onora obligaţiile asumate în calitate de stat membru NATO”, se arată în document.

Guvernul face referire şi la necesitatea respectării ţintei indicative privind nivelul plăţilor restante convenit cu FMI.

Pe lista companiilor ale căror datorii vor fi anulate au fost incluse Tohan Zărneşti, Carfil Braşov, Metrom Braşov, Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme Cugir, Uzina Mecanică Plopeni, Uzina Mecanică Sadu, Uzina Mecanică Mija, Uzina Automecanică Moreni, Arsenal Reşiţa, Uzina Mecanică Bucureşti, Electromecanica Ploieşti, Uzina de Produse Speciale Dragomireşti, Pirochim Victoria, Fabrica de Pulberi Făgăraş.

 

Guvernul susţine, în material, că sunt vizate doar companiile de stat din industria de apărare care sunt de interes strategic şi au o pondere semnificativă în producţia de armament, muniţie, blindate, fiind furnizori de bază pentru Forţele Sistemului Naţional de Apărare.

Pe aceste considerente, Executiv a decis anularea obligaţiilor fiscale, respectiv impozite, taxe, contribuţii sociale obligatorii, şi a accesoriilor administrate de ANAF şi neachitate până în prezent, datorate de companiile din industria de apărare care produc sau comercializează armament, muniţie şi material de război, inclusiv a datoriilor către fondul de risc aferente împrumuturilor externe garantate de stat.

În acelaşi timp, va fi oprită de drept orice măsură de executare silită pentru recuperarea datoriilor.

Ordonanţa mai prevede însă că, dacă societăţile vor înregistra la finele fiecărui an, în următorii cinci ani, obligaţii neachitate la scadenţă de natura celor anulate, atunci datoriile vor fi repuse în sarcina acestora, iar accesoriile aferente vor fi recalculate.

La începutul şedinţei de marţi a Guvernului, premierul Victor Ponta a declarat că datoriile istorice ale industriei de apărare vor fi şterse de Guvern, prin proceduri acceptate de către Uniunea Europeană, pentru a salva locuri de muncă şi a relansa un sector esenţial pentru economia românească, confirmând astfel informaţiile transmise recent de MEDIAFAX

„Vreau, prin măsuri care ne sunt permise şi de Uniunea Europeană, să sprijinim industria de apărare din România, industrie care a fost, în ultimii ani, din păcate, o zonă oropsită, nimeni nu s-a mai preocupat de ea. Vreau nu doar să salvăm locurile de muncă, să redevenim competitivi, dar, prin ceea ce ne-a permis Uniunea Europeană, să putem şterge datorii istorice, pe care oricum nu o să le poată niciodată plăti, şi să relansăm acest sector esenţial pentru economia românească”, a spus Ponta.

 

În urmă cu două săptămâni, agenţia MEDIAFAX a anunţat că Guvernul este pregătit să adopte o ordonanţă pentru diminuarea arieratelor bugetare ale unor operatori economici din industria de apărare, după ce un proiect în acest sens a fost pregătit încă din februarie 2011.

În forma din urmă cu trei ani, prezentată atunci de MEDIAFAX, era prevăzută ştergerea datoriilor la buget ale firmelor din industria de apărare, de circa un miliard lei, cu argumentul că o normă UE permite protejarea interesului militar naţional şi că executarea silită a bunurilor va afecta volumul capacităţilor de producţie pentru apărare.

Ştergerea datoriilor acumulate de către companiile din industria de apărare era prezentată drept o măsură de redresare economico-financiară a acestora.

 

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here