Grupare musulmană radicalizată, destructurată de polițiștii germani. Adepții erau încurajați să se alăture Statului Islamic

Sute de forţe de poliţie înarmate până-n dinţi, alături de peste 400 de voluntari, au organizat în noaptea de miercuri spre joi raiduri de amploare asupra unei moschei şi a unor locuinţe aparţinând membrilor unei grupări musulmane radicalizate chiar pe teritoriul Germania.

 

Domiciliile percheziţionate de poliţie în Hildesheim sunt proprietăţile a cel puţin opt importanţi membri ai grupului islamic DIK (Deutsche Islam Konferenz), Saxonia Inferioară.

 

Potrivit dailymail.co.uk, autorităţile germane avea informaţii care indicau faptul că gruparea îşi încuraja adepţii să călătorească în Siria şi Irak pentru se alătura jihadiştilor ISIS. De asemenea, potrivit presei germane, DIK organiza ceremonii, seminare şi conferinţe sub titulatura “ura împotriva necredincioşilor”.

 

„Filiala DIK din Hildesheim este în atenţia noastră de mai multă vreme. După luni întregi de pregătire am făcut pasul decisiv pentru anihilarea acestei grupări”, a declarat ministrul de Interne pentru landul Saxonia Inferioară, Boris Pistorius.

 

Potrivit presei locale, mai multe persoane care frecventau moscheea vizată de raidurile de miercuri spre joi noapte sunt suspectate că ar fi părăsit teritoriul Germaniei pentru a se alături temutei grupări jihadiste islamice.

 

Descinderile au loc la capătul a zece zile de atacuri teroriste întreprinse în diverse locaţii de pe teritoriul Germaniei.

 

Pe 18 iulie, cinci persoane au fost rănite într-un tren, în zona Wurzburg, de un solicitant de azil înarmat cu topor şi cuţit. Agresorul, Riaz Khan Ahmadzai, a fost împuşcat mortal de forţele de intervenţie.

 

Patru zile mai târziu, pe 22 iulie, nouă persoane au fost ucise la Munich, într-un centru comercial, de un tânăr neamţ de origine iraniană obsedat de crimele în masă.

 

În 24 iulie, cel puţin 15 persoane au fost rănite la Ansbach unde un sirian s-a detonat în perimetrul unui festival de muzică la care participau peste 2500 de persoane. Atacul a fost revendicat de Statul Islamic.

 

(Sursa: EVZ.ro)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here