„Greii“ liberali Bodea şi Alexe vor șefia PNL Iași

„Alegerile interne reprezintă o sărbătoare a democraţiei de partid, după trei ani în care au existat doar numiri în funcţie. Îmi doresc ca alegerile să fie o dezbatere, nu o bălăcăreală publică la care eu refuz să particip. După aceste alegeri, episoadele de ceartă la care asistăm acum trebuie să înceteze. Aceste atacuri permanente nu fac bine partidului. Spunem că deschidem partidul către ieşeni, dar izbim uşa violent de perete, iar oaspeţii văd cum ne batem în sufragerie“, a declarat deputatul Marius Bodea, care își dorește șefia filialei municipale a PNL Iași.

Bodea a precizat că platforma-program a candidaturii presupune înfiinţarea unei platforme online pentru păstrarea legăturii cu membrii de partid, extinderea electoratului din mediul urban pentru captarea tuturor simpatizanţilor ideilor de dreapta, consolidarea legăturii partidului cu oamenii de afaceri și reclădirea încrederii în partid a ieşenilor din diaspora.

Alexe şi Bodea vor candida în tandem, sub sloganul „Clădim încrederea“.

Pentru alegerile locale din 2020, Costel Alexe, care acum va candida pentru șefia filialei județe a PNL, a anunţat că obiectivul partidului va fi câştigarea primăriilor tuturor oraşelor din judeţ, a cel puţin 45 de primării de comune, ca şi a preşedinţiei Consiliului Judeţean.

„PNL trebuie să devină în anii următori un partid al tinerilor, aceştia reprezentând cea mai activă categorie socială. Totodată, rolul nostru trebuie să fie de a deveni interfaţa cu Republica Moldova. În următorii cinci ani, jumătate dintre cetăţenii Republicii Moldova vor avea şi cetăţenia română. Până acum, niciun partid nu s-a adresat explicit acestor cetăţeni români“, a precizat Alexe.

Bodea şi-a anunţat şi intenţia de a candida din nou la primăria municipiului în 2020, după ce a fost înfrânt anul trecut de candidatul PSD, Mihai Chirica. Pentru aceasta, în următorii trei ani, Bodea își va muta biroul în stradă, pentru a fi mereu în mijlocul ieșenilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here