Glumă periculoasă la şcoala din localitatea ieşeană Ciorteşti: o fetiţă cu astm a fost strangulată cu un fular de un coleg de şcoală

O elevă în vârstă de 12 ani de la şcoala din localitatea ieşeană Ciorteşti a fost strangulată cu un fular de către un coleg de clasă, în joacă, directorul unităţii de învăţământ reclamând că ambulanţa a ajuns la faţa locului după aproape o oră, scrie Gândul.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Anca Vâjiac, a declarat pentru MEDIAFAX că incidentul s-a petrecut în sala de clasă, o elevă fiind strangulată cu un fular de către un coleg.

”A fost o glumă din câte am înţeles, fiind implicaţi doi copii în vârstă de 12 ani. A fost sesizată Poliţia, ne-am deplasat la faţa locului şi am început cercetări împreună cu Inspectoratul Şcolar”, a spus Anca Vâjiac.

 

Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Iaşi, Constantin Radu Calistru, a afirmat că un echipaj al Ambulanţei a ajuns la şcoala din Ciorteşti şi că în prezent fetei i se acordă îngrijiri medicale.

”Echipajul nostru este acolo. Starea fetei este bună. Eleva este conştientă şi respiră normal. Va fi examinată medical şi cel mai probail va fi adusă la Spitalul de Copii din Iaşi”, a declarat directorul medical al Ambulanţei Iaşi.

 

Directorul şcolii din Ciorteşti a reclamat, însă, că ambulanţa a ajuns la faţa locului după aproape o oră.

„În pauză, unul dintre copii a strâns-o pe fetiţă cu un fular de gât. Elevul a plecat acasă, am chemat părinţii să vină să îl ia. Fetiţa nu putea vorbi şi nu putea sta în picioare. Mama ei a spus că a mai avut astfel de probleme, din cauza astmului. Fata a fost întinsă la orizontală pe una dintre catedre, înconjurată de mamă, profesori şi câţiva elevi. Ambulanţa a fost sunată acum aproape o oră. Vine de la Iaşi, sunt 45 de kilometri” a declarat directorul Şcolii gimnaziale din Ciorteşti, Constantin Popa.

 

 

 

(Sursa: gandul.info)

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here