Autorităţile sârbe şi firma de investiţii Affinity Global Development, aparținând ginerelui lui Donald Trump, au semnat miercuri un contract de închiriere pe 99 de ani, permiţând companiei să renoveze clădiri care au găzduit sediul fostei Armate Populare Iugoslave, relatează Reuters, conform News.ro.
Ministerul sârb al Construcţiilor a precizat într-un comunicat că „firma americană de renume” a lui Jared Kushner, ginerele fostului preşedinte american Donald Trump, a fost aleasă pentru lucrările pe care le-a descris drept o „revitalizare a complexului”.
Kushner, fost consilier de top al lui Trump când acesta era preşedinte, a înfiinţat firma de investiţii după ce s-a retras din funcţie în 2021.
„Totul va fi în conformitate cu legile sârbeşti, în cooperare cu guvernul şi cu instituţiile relevante care sunt responsabile de planificarea urbană şi protecţia patrimoniului cultural”, se arată în comunicat. Acesta nu a precizat valoarea investiţiei şi nici termenul de finalizare a acesteia.
În martie, Kushner a anunţat că o investiţie mai amplă a companiei sale Affinity Partners în Balcani va include proiecte în Albania şi la Belgrad. Aici, în locul clădirilor sediului central al armatei ar urma apară un hotel, apartamente, magazine şi spaţii de birouri.
Bombardate de NATO, restaurate de ginerele lui Trump
Cele două clădiri ale armatei au fost avariate în 1999 în timpul bombardamentelor NATO asupra fostei Iugoslavii, lansate pentru a-l forţa pe Slobodan Milosevic, pe atunci omul forte de la Belgrad, să pună capăt represiunii sângeroase împotriva albanezilor din Kosovo.
În comunicat se precizează că investitorul a fost de acord să returneze terenul fără compensaţii dacă nu reuşeşte să finalizeze investiţia la timp şi să construiască un centru memorial dedicat tuturor victimelor bombardamentelor NATO.
Comunicatul îl citează, de asemenea, pe Asher Abehsera, directorul general al Affinity Global Development, care a declarat că arhitecţii şi designerii sârbi vor fi invitaţi să prezinte idei pentru centrul memorial.
Peste 22.000 de persoane din Serbia au semnat până în prezent o petiţie prin care cer ca clădirile să fie conservate. Clădirile proiectate de arhitectul sârb Nikola Dobrovic au fost construite între 1957 şi 1965. Designul lor este făcut să semene cu un canion al râului Sutjeska din estul Bosniei, unde a avut loc în 1943 una dintre cele mai importante bătălii din Balcani împotriva germanilor din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.