Generația Gheboasă. Din vina ne-gheboșilor

genealogia molimei : despre voma din capul mesei, care nu vine de pe Lună 

 

 

Am mai spus-o, repetat, în alte contexte, așa că o să fiu cît se poate de scurt : voma publică, mentală și pseudo-muzicală de tip Gheboasă by Emil Boc & Clujul elevat nu e despre ,, tineretul din ziua de azi ,, , ci despre bătrînetul și maturetul din ziua de azi. Tinerii sînt așa cum i-au crescut maturii. Punct. Și nu e vorba despre părinți, ci despre maturii care croiesc mersul lumii.

Cînd SUA, a’ mai mare democrație mondială, ajunge sursa principală a cancerului mental impus ca medicament, și are de ales între vîrfurile  tumorale Trump & Biden, a te mira de simptomele romîneze ori de buboiul Putin e ca și cum ai vrea să faci din coadă de cîine lupesc – sită de mătase și din rahat cu ramă – bici coregrafic. Nu, orice și oricît ar leorbăi propagandiștii neo-soft-stalinismului pe dos, Putin n-are monopol pe mizeria mentală cancerigenă.

Cînd elita civicoidă și întrelectuală a votat un prezervativ eleno-udric ca Boc drept terapie națională, cu garnitură de șco’lă argheleană de tip Dîncu & akkademicianul-rector David, indignarea față de vomele clujene de tip Untold, sau vizavi de catastrofa evitată pe muchie la nu știu ce mega-concert cu dragoni mondiali, e ca și cum te-ai da cu capul de beton, dar aștepți ca din asta să rezulte icre negre, trufe și șampanie cu nume de vădană franțuzească.

Cînd pseudo-elitele sînt vite 95 %, restul sînt detalii. Și aritmetică.

Lucian Postu

 

Lucian Postu este publicist şi consultant politic, PR & media. A fost corespondent BBC şi Radio Europa Liberă , consultant BBC pentru Republica Moldova şi editorialist al mai multor publicaţii. Foloseşte ortografia recomandată de Institutul de Filologie ” Al. Philippide ” din Iaşi, cu excepția cuvîntului  ” romîn ” și a derivatelor sale ( https://lucianpostu.wordpress.com/rominia-i-a/ )

 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here